Telefon mobil sustras din vestiarul unui complex sportiv



Din vestiarul unui complex sportiv din municipiul Suceava a fost sustras marți un telefon mobil aparținând unui minor în vârstă de 9 ani. Băiatul, E.C., este înscris la un club de fotbal și se afla la antrenament în momentul în care din vestiarul în care și-a lăsat lucrurile i-a fost sustras telefonul mobil precum și cheile de la apartament.
Polițiștii desfășoară activități pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.