FOTBAL CLUB CETATEA

Telefoane pentru înlocuirea lui Ioan Radu



Telefoane pentru înlocuirea lui Ioan Radu
Telefoane pentru înlocuirea lui Ioan Radu

Scaunul de antrenor al echipei e fotbal Cetatea Suceava e “vânat” de mai multe persoane.
Așa a declarat ieri primarul Ion Lungu, care a spus că i s-a propus de mai multe ori înlocuirea lui Ioan Radu cu alți antrenori. “Am primit multe telefoane și apropouri care îmi arată clar că există un interes în jurul scaunului de antrenor al echipei de fotbal Cetatea Suceava. Eu nu-l țin în brațe pe Ioan Radu, dar el este în graficul de performanță propus de mine. Este pe locul 4 în Liga a II-a, iar noi mergem la stadion să vedem fotbal. Momentul suprem este golul, iar de astea am avut parte din plin. Echipa noastră are cele mai multe goluri date, din toate echipele din eșaloanele doi și trei. Primesc în schimb telefoane de peste tot, chiar și de la nivel foarte înalt și mi se recomandă alți antrenori”. Lungu a precizat că dacă parcursul echipei nu va mai fi cel așteptat va lua măsurile necesare, inclusiv de înlocuire a lui Radu.