Ce sunt varicele?
Varicele venoase sunt vene superficiale anormal de dilatate și tortuoase, localizate la nivelul membrelor inferioare. Venele varicoase determină, pe lângă problemele cosmetice, și o serie de manifestări clinice, cum ar fi: prurit, disconfort sau senzație de greutate la nivelul membrelor inferioare, crampe nocturne, edem, senzații de arsură, parestezii.
Cum apar varicele?
Inima pompează sânge bogat oxigenat și încărcat cu nutrienți în întregul organism, prin intermediul arterelor. Pe de altă parte, venele sunt cele care asigură transportul sângelui care a descărcat oxigenul și nutrienții la țesuturi înapoi către inimă, urmând a fi reoxigenat în plămâni după detoxifierea lui în ficat.
Propulsorul sângelui venos din jumătatea inferioară a corpului este reprezentat de contracția musculară care împinge sângele în vene împotriva gravitației. Iată de ce venele sunt prevăzute cu valve unidirecționale care să împiedice refluxul sângelui, astfel încât acesta să poată fi împins în sus de pompa musculară.
Când valvele devin nefuncționale, ele nu mai pot împiedica scurgerea înapoi a sângelui, care este pompat cu greutate în sus și rămâne mai degrabă blocat în venele superficiale, cum sunt cele de la nivelul membrelor inferioare, determinând umflarea acestora și un întreg cortegiu simptomatologic, mergând până la complicații foarte grave (cum ar fi ulcerațiile varicoase).
Cauzele incriminate în apariția insuficienței venoase sunt, pe lângă cele ereditare, familiale (legate de moștenirea unui țesut mai puțin elastic în pereții venelor), și statul prelungit în picioare, sarcinile multiple și, bineînțeles, obezitatea.
Cum se tratează varicele la clinica “Laurus Medical”?
În trecut, pacienții cu dilatații varicoase importante nu aveau o altă opțiune decât tehnicile chirurgicale clasice, care, pe lângă spitalizare, durere, pierdere importantă de sânge și anestezie, presupuneau stripping-ul, adică smulgerea venei în totalitate. Doar venele de dimensiuni mici puteau fi tratate prin scleroterapie, adică injectarea unei substanțe salinice în venă, care determină distrugerea peretelui venos, colabarea și dispariția venei.
Astăzi, datorită noii tehnologii UGS (scleroterapie ghidată ultrasonografic – tehnologie folosită în premieră pe țară doar de clinicile “Laurus Medical”), pot fi tratate prin scleroterapie, fără a fi necesară operația chirurgicală, și venele mari. Pot fi astfel tratate vene localizate profund, care, altfel, ar fi necesitat intervenția chirurgicală, asigurând astfel UGS o rată foarte mare de succes. O îmbunătățire de 80% a aspectului apare de regulă în primele două săptămâni. Totuși, poate să treacă ceva timp până la completa dispariție a dilatațiilor venoase.
Mai trebuie precizat că la o treime din cazuri este suficientă o singură ședință de tratament, iar pentru celelalte două treimi sunt necesare două sau maxim trei ședințe de tratament.
Care sunt costurile de tratare a bolii varicoase în cadrul clinicii “Laurus Medical” ?
O ședință de consultație preliminară costă 95 lei și cuprinde investigațiile necesare diagnosticării corecte a bolii varicoase, putându-se astfel stabili mult mai ușor forma de tratament aleasă pentru fiecare pacient în parte și numărul de ședințe necesare. Costul tratamentului variază în funcție de numărul de ședințe și de gravitatea bolii.
Care sunt avantajele și beneficiile tratamentului bolii varicoase prin scleroterapie asistată ultrasonografic?
În primul rând, nefiind vorba de intervenție chirurgicală, această metodă nu necesită anestezie și nu este dureroasă.
Așadar, nu poate fi vorba de cicatrice postoperatorii și nici de fire de sutură (copci).
De asemenea, mai trebuie subliniat faptul că această metodă de tratare a varicelor nu necesită absența de la serviciu/concediu medical, ceea ce înseamnă că pacientul poate să își desfășoare activitățile zilnice obișnuite fără nici o problemă.
Această metodă se poate aplica în toate stadiile de evoluție a bolii varicoase.
Unde se află clinica “Laurus Medical” Suceava?
Clinica “Laurus Medical” Suceava se află pe strada Universității, nr. 19, bloc B, parter (în spatele Centrului Comercial „Zimbrul” și al magazinului „Kaufland”).
Pentru programare în vederea unui consult răspundem la numerele de telefon 0230-211.888 și 0725-222.541 (de luni până vineri, între orele 08.00-20.00, și sâmbătă, între orele 08.00-12.00). Pentru alte informații se poate accesa și pagina web www.laurusmedical.ro.