Tehnologie de ultimă oră pentru tratarea cancerului, cu mai puține efecte secundare



Tehnologie de ultimă oră pentru tratarea cancerului, cu mai puține efecte secundare Foto: Shutterstock
Tehnologie de ultimă oră pentru tratarea cancerului, cu mai puține efecte secundare Foto: Shutterstock

Noi tehnici terapeutice de luptă împotriva cancerului, precum nanomedicamente, tehnici chirurgicale din ce în ce mai specializate, grație laserului și ultrasunetelor focalizate, sunt folosite tot mai des în tratarea cancerului, potrivit specialiștilor reuniți la Academia de chirurgie din Paris.
Pentru multă vreme, singurele tratamente disponibile anticancer au fost chirurgia, chimioterapia și radioterapia, potrivit AFP.
Dar, în ultimii ani, inovații promițătoare au apărut în acest domeniu, printre care se numără nanomedicamentele, capsule a căror mărime se măsoară în nanometri (a miliarda parte dintr-un metru, n.r.) – care sunt de 70 de ori mai mici decât o globulă roșie și care sunt capabile să transporte o moleculă dintr-o substanță activă la locul exact unde este utilă, evitând celelalte părți ale corpului.
„Acest lucru permite evitarea efectelor secundare adesea importante care se observă în cazul chimioterapiei clasice, precum și scurtcircuitarea fenomenelor de rezistență”, a explicat profesorul Patrick Couvreur, biofarmacist și pionier în dezvoltarea acestor comprimate minuscule.
Circa zece nanomedicamente sunt deja disponibile pe piață, dintre care cele mai multe sunt folosite în oncologie, cum este cazul Doxil sau Caelyx (doxorubicină, n.r.), produs de compania farmaceutică Janssen Cilag, și al Abraxane (paclitaxel, n.r.) produs de laboratorul american Celgene, două medicamente folosite în cazul cancerului mamar și ovarian în stadii avansate.
Un studiu clinic de faza a III-a, ultima înainte de lansarea comercială a unui medicament, este în curs de desfășurare în 40 de spitale europene și americane, pentru a evalua efectele doxorubicinei livrate cu ajutorul unui nanomedicament în cazul cancerului hepatic rezistent la chimioterapie.
Potrivit rezultatelor preliminare citate de profesorul Couvreur, rata de supraviețuire a pacienților a crescut de la 18 luni la 36 de luni.
Grație îmbunătățirii constante a tehnicilor de imagistică din ultimii ani, persoanele care suferă de cancer vor putea să beneficieze și de tehnici terapeutice radiologice.
Pentru Afshin Gangi, care practică radiologie intervențională la Strasbourg, este vorba despre „a aborda calea cea mai scurtă către tumoare” și de a distruge cea mai mare parte a celulelor canceroase, fără să fie nevoie să se recurgă la chirurgia clasică.
Chirurgia clasică poate fi înlocuită în prezent cu tehnicile de ablație termică, utilizând laserul, microundele, crioterapia și ultrasunetele focalizate.
Utilizate, în prezent, mai ales în intervenții asupra rinichilor, ficatului și prostatei, aceste tehnici ar putea fi folosite în viitor și asupra altor organe din cavitatea abdominală, dar și în cazul cancerului la sân, potrivit doctorului Gangi.
Potrivit medicului Albert Gelet, urolog la spitalul din Lyon, tratamentul focalizat sau țintit al prostatei constituie o alternativă bună în cazul tipurilor de cancer moderat agresiv.
Până în urmă cu câțiva ani, tratamentul standard era extirparea totală a prostatei, intervenție însoțită de o serie de efecte secundare negative, cum este incontinența urinară și probleme de ordin sexual.
„Folosind tratamentul țintit, se reduce nivelul de toxicitate în plan urinar și sexual”, a spus doctorul Gelet, care a recunoscut însă că deocamdată nu dispune decât de rezultate pe termen scurt.
Medicul a precizat că, în 2015, va demara un studiu care va evalua mai în profunzime tratamentul cancerului la prostată folosind ultrasunete focalizate.
Un alt avantaj al noilor tehnici este că acestea nu exclud recurgerea la metodele de tratament clasice, chirurgia și radioterapia, în cazul în care cancerul devine brusc mai agresiv.
Potrivit lui Gelet, aproape 20% dintre cazurile de cancer la prostată ar putea fi tratate, în viitor, folosind noile tehnici.
O altă inovație despre care se crede că poate îmbunătăți rata de supraviețuire în cazul pacienților cu cancer la stomac sau colon constă într-o combinare a chirurgiei clasice cu o tehnică de chimioterapie lichidă în cavitatea abdominală, la o temperatură de 42-43 de grade Celsius.
Tehnica, numită CHIP (chimioterapie hipertermică intraperitoneală), este utilizată deja de mai mulți ani în Franța, în cazul pacienților care prezintă metastaze la nivelul peritoneului, cu o rată de supraviețuire de până la cinci ani în cazul a 16% dintre pacienți, față de 0% în cazul celor care nu beneficiază de această tehnică, potrivit medicului Olivier Glehen, unul dintre specialiștii în utilizarea acestei metode de la spitalul Lyon-Sud.
Sursa: Mediafax
Bogdan Enache |- descopera.ro



Recomandări

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit pentru folosirea celei mai precise metode de diagnostic a cancerului de prostată

Șef de lucrări dr. Mihai Guțu, coordonatorul Laboratorului de medicină nucleară
Șef de lucrări dr. Mihai Guțu, coordonatorul Laboratorului de medicină nucleară

Spitalul Clinic din Suceava vrea să achiziționeze cu bani europeni aparatură și echipamente pentru diagnosticul și tratarea cancerului

Spitalul Clinic din Suceava vrea să achiziționeze cu bani europeni aparatură și echipamente pentru diagnosticul și tratarea cancerului

Președintele CJ: „Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava devine unul dintre cele mai complexe spitale de tratare a cancerului”