Sunt câțiva ani de când, însoțind pe o distinsă doamnă în vizită la Fălticeni, am aflat câteva realități locale cel puțin interesante. Pentru ea – româncă stabilită în străinătate, dar iubitoare a limbii române, a poeziei, a teatrului românesc și îndrăgostită de actorii ”generației de aur” – târgul Fălticenilor urma să vină cu emoția unor bune întâlniri…
Cum porniserăm relativ târziu, grație caselor memoriale de acolo – dovadă că ”omul sfințește locul” – mersul pe jos urma să ne scoată în cale măcar câteva umbre: Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Grigore Vasiliu Birlic și maestrul Ion Irimescu purtându-și cândva pașii și inspirația în măruntul ocol înțesat cu amintiri. Firește, lista marilor oameni de cultură ai urbei nefiind încheiată.
Casa în care Ion Creangă locuise pe când urma cursurile Școlii de Catiheți era închisă, o inscripție ținând loc de ghid. Ceva mai sus, pe aceeași stradă, ne-a întâmpinat casa de creație construită de Mihail Sadoveanu… Promițătoare prin amplitudinea aleii mărginite de arbori bătrâni și ornată cu frunzele toamnei, ea se înfățișa ochilor cu aerul unui tihnit conac boieresc. Și acolo doar inscripția murală venea cu lămuriri despre scriitor, alături de un carton pus în ușă: ”Renovare”. Muzeul ”Ion Irimescu” era și el închis la ora prânzului, dar… Dar, nu-i totul pierdut! – mi-am spus… Casa memorială ”Grigore Vasiliu Birlic” nu era departe. Cel puțin așa da asigurări un ghid turistic. Eu, deși de mulți ani în ținut, încă nu-i călcasem pragul. Am întrebat și un localnic m-a lămurit: ”Ooo!… Nu… Casa lui Birlic nu mai este!… Au demolat-o și-au făcut un bloc.” Și așa am ajuns la titlul acestei scrieri. Întrucât eu cred că iubirea și respectul pe care îl nutresc românii pentru Grigore Vasiliu Birlic ar merita și reflectarea în atitudinea oficialilor din cetatea de scaun a Sucevei.
Mai direct spus, eu cred că teatrul sucevean ar trebui să poarte numele acestuia, nu al lui Matei Vișniec!… El, Grigore Vasiliu Birlic, născut la Fălticeni, generând cu adevărat o nemuritoare operă teatrală și filmică, având un de neuitat talent al rostirii, al expresivității chipului, al mișcării scenice, toate, atât de sugestive emoțional și civic rolurilor întrupate – încrustându-se prin ele în conștiința românilor ca ”Birlic” – este cel care ar fi trebuit să genereze numele teatrului municipal din Suceava.
Fără îndoială însă că relațiile personale, diversele critici năimite și alte propulsări de culise… politic, poate chiar de ”corectitudine politică” – nu literar valorice! – au dus la botezul de astăzi al ”municipalului”, dar suma acestora nu a dat nici valoare numelui Vișniec și nici nu a umbrit adevărata valoare a lui Birlic. Și ar mai fi de adăugat că, dacă e vorba de oameni cu adevărat valoroși pentru teatrul românesc și născuți tot în acest județ – Vișniec fiind rădăuțean – tot în Fălticeni s-au născut dramaturgul Horia Lovinescu și actorul Matei Milo!… E de unde alege valoare!…
Despre Vișniec mereu aud sau văd scris că e ”cunoscutul și cel mai jucat autor” și cam atât. Prin ce e remarcabilă dramaturgia sa, nu am reușit să aflu, cunoscătorii abordând subiectul cețos și vădit jenați de întrebare.
Mai mult însă: chiar în acceptarea de către acesta ca teatrul să îi poarte numele din timpul vieții, eu văd o neostoită sete de glorie, pe măsura lipsei de smerenie! La care se adaugă lingușeala umilă a autorităților locale, fiindcă – vezi bine… – ”vine de la Paris”. Tot relațiile, critica năimită și diverse presiuni ”submerse” au dus și la introducerea unor texte de Vișniec în două manuale școlare… Merită văzute și… buchisite!… Căci acesta e cuvântul potrivit… Vorba unei excelente profesoare de limba română: ”Noroc că nu se dă Vișniec la bac!… Fiindcă ar trebui să mă ocup și de ciudățeniile acelea!”
De aceea nu pot încheia fără a aminti – apropo de subiect și… Paris – știutele versuri ale lui Eminescu: ”Ai noştri tineri la Paris învaţă / La gât cravatei cum se leagă nodul, / Ş’apoi ni vin de fericesc norodul / Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.”
