Teatru, muzică simfonică și muzică rock, pe scena suceveană, la început de noiembrie



Spectacolul „Maitreyi”, de Mircea Eliade, cu intervenții din „Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi
Spectacolul „Maitreyi”, de Mircea Eliade, cu intervenții din „Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi

La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava vor avea loc, în prima parte a lunii noiembrie, mai multe evenimente culturale, care merită urmărite. Pe 6 noiembrie, începând cu ora 19:00, sucevenii sunt așteptați la teatru. Mari actori ai scenei românești, precum Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Doru Ana, vor aduce la Suceava spectacolul de succes „Maitreyi”, de Mircea Eliade, cu intervenții din „Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi. Biletele costă 80 de lei sau 60 de lei pentru elevi, studenți și pensionari și se găsesc la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj I. Relații și rezervări, la telefon 0230 523 718. Biletele deja cumpărate de suceveni pentru spectacolul „Maitreyi”, care trebuia să aibă loc pe 1 mai, rămân valabile, dar trebuie actualizate cu noile locuri în sală.
Pe 7 noiembrie, pe scena Casei de Cultură Suceava, va concerta Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani. Spectacolul va începe la ora 18:30. Biletele costă 15 lei. Pentru elevi, studenți și pensionari, un bilet costă opt lei.
Aflată într-un turneu național ce marchează celebrarea celor 15 ani de activitate, trupa Vița de Vie va concerta, pe 16 noiembrie, începând cu ora 19:30, pe scena Casei de Cultură Sindicatelor Suceava. Biletele costă 60, 70 sau 80 de lei, în funcție de așezarea locurilor în sala de spectacol.