TEATRU LA SUCEAVA?

Un al doilea mesaj pe Internet (semnat „nedumeritul”) se referă insistent la aceeași chestiune: de ce n-are Suceava Teatru? Chiar așa: de ce? S-ar putea merge cu întrebarea și mai departe: de ce n-are Suceava Filarmonică, ori, barem, un Teatru de păpuși pentru cei mici? Județul Vaslui are Teatru, Botoșaniul are chiar de toate (Teatru, Filarmonică, Teatru de animație), Bacăul așijderea, Focșaniul și-a înființat un cvasi-teatru în bijuteria de sală „Pastia”, Piatra Neamț posedă un Teatru, cândva, faimos, iar Ia Iași, ce să mai vorbim? Teatrul Național, Opera română, Filarmonica „Moldova”, Teatrul „Luceafărul”… Din acest punct de vedere, Suceava a rămas fruntea cozii în Moldova – ceea ce nu se asortează deloc cu posibilitățile reale ale județului. Prin alte părți, și la case mult mai mici (Oravița, de pildă) se depun eforturi stăruitoare pentru înființarea unor instituții de spectacole, iau ființă teatre particulare (serioase, nu producătoare de șușe), se contractează prestigioase stagiuni permanente. La Suceava, liniște și pace. Pare a fi vorba pur și simplu despre lipsa unor ambiții culturale „de vârf”, ori chiar de acel „dolce far niente” întemeiat pe omniprezenta vorbă românească „merge și așa”. Poate întreține Vasluiul un Teatru (la Bârlad) și nu-și poate permite Suceava, județ cu atâtea orașe, ba și cu ofertă turistică majoră? În hulita „epocă de aur”, Ceaușescu a instituit interdicția construirii de obiective social-culturale. În pofida opreliștii, organele locale sucevene au riscat, edificând un Teatru nou-nouț, pe scena căruia am izbutit să aduc o întreagă promoție a fostului IATC București – actori care, astăzi, sunt vedete la Iași ori București, la TV și în Cinematografie. Din fosta sală „Dom Polski” n-au mai rămas, atunci, nici fundațiile: s-a luat totul de la zero și, de-a dreptul ilegal, (Traian Gârba s-a ales și cu o sancțiune) întreprinderile au fost chemate să contribuie nu numai la ridicarea clădirii, ci și la dotarea necesară, completă, adică, unei instituții de spectacole. Din fosta clădire nu s-a păstrat nici o cărămidă: Teatrul, nou-nouț, arăta ca scos din cutie și, încetul cu încetul, la Suceava au început să se ivească afișele anunțând reprezentații ale Teatrului Municipal. De, a fost odată… ca niciodată! Noua instituție, organizată isteț, ca Secție a Teatrului Național din Iași (nici instituții culturale noi și de sine stătătoare nu se puteau înființa) era benefică și pentru Iași (astfel puteau fi aduși actori tineri într-un oraș declarat închis pentru absolvenți – altă tâmpenie monumentală datorată „tovarășei”), slujitorii scenei au primit, imediat, locuințe, iar Suceava se înscria în peisajul cultural național cu un Teatru dornic de afirmare. Revoluția (sau ce-o fi fost) l-a desființat. De ce, n-o să pricep niciodată. A fost cea dintâi hotărâre a „Comitetului revoluționar” de la Naționalul ieșean, din care, evident, directorul nu făcea parte! Va să zică, atunci când nu era voie, s-a putut. Acum, când se poate, lipsește voia… cui? Sigur că funcționarea unei astfel de instituții presupune cheltuieli deloc mici. Sigur că a ridica din temelie o clădire destinată Thaliei necesită alte câteva miliarde. Sigur că, la Suceava, încă nu există un public avizat, deprins, ca în alte orașe, cu frecventarea teatrului încă de pe băncile școlii. Sigur că teatrul, ca gen și instituție, traversează o perioadă de relativă eclipsă (Blaga atrăgea atenția, în „Discobolul”, că, la vreme de eclipsă, nu soarele este atins de întuneric, ci acei care-l privesc). Publicul se formează în timp. Un Teatru la Suceava ar beneficia de marele avantaj că-și poate susține reprezentațiile nu numai la sediu, ci și la Rădăuți, Câmpulung, Gura Humorului, Fălticeni, Vatra Dornei, orașe de atâta vreme văduvite de întâlnirea cu marele repertoriu. Academiile de artă oferă, an de an, zeci de absolvenți care, sunt sigur, ar fi interesați de un angajament la Suceava. Ofer, la foarte mare nevoie, consultare benevolă artistico-administrativă (doar am nășit atâtea instituții de cultură!). Premise, fără îndoială, ar fi. Dacă s-ar mai găsi și ceva ambiție, plus un dram de inițiativă…
P.S. Rog cititorul (sau cititoarea) care a trimis la redacție e-mail-ul semnat „un autocritic” să-mi comunice adresa exactă, pentru a primi un exemplar din cartea „Bolile spiritului critic”.