Sute de mii de euro au fost băgate, la propriu, în apă de cei care au crezut că se pot alege cu o proprietate în Parcul Șipote, fără să țină cont de nici o lege. Arhiva institutului de proiectări IPTANA din București stă mărturie asupra rețelei de canale și de drenuri realizată în 1973 și care asigură stabilitatea versantului de est al orașului. Uriașele eforturi depuse de unii suceveni pentru a deveni proprietari de terenuri în Parcul Șipote, „plămânul verde” al municipiului Suceava, se dovedesc a fi inutile. În zonă nu se poate construi, pe de o parte pentru că în subteran sunt drenuri și canale, iar pe de altă parte pentru că distrugerea acestora ar însemna activarea alunecării versantului de est, eventual transformarea zonei centrale într-o mlaștină.
Memoriul justificativ pentru consolidarea versantului de est al orașului, efectuat în 1973 de IPTANA București pentru Consiliul Popular Municipal Suceava, și hărțile aferente arată că toată zona e înțesată de canale, drenuri și chesoane care asigură colectarea și evacuarea surplusului de apă și fac ca versantul de est, al Cetății, să fie relativ stabil.
În anul 1960, municipiul Suceava s-a confruntat cu alunecări masive de teren, îndeosebi în zona Cetății. Din cauza alunecării versantului de est, casele din zona Șipote au avut de suferit, astfel că autoritățile de atunci au decis că versantul trebuie consolidat. În 1971 au comandat institutului bucureștean un studiu, cu un proiect de stabilizare și în baza acestuia s-a făcut exproprierea cu despăgubiri a celor care locuiau în zonă. O componentă de stabilizare a versantului a fost și împădurirea, așa că, în timp, la Șipote a apărut o zonă de vegetație forestieră.
După 1990, câțiva oameni de afaceri au apreciat că zona are potențial pentru dezvoltarea unui cartier rezidențial și au făcut imposibilul pentru a deveni proprietari.
Abia când Monitorul de Suceava a sesizat că un investitor orientat se apucă să construiască blocuri în parc, autoritățile au început să înțeleagă faptul că acest lucru ar putea însemna un pericol nu numai pentru cei care s-ar muta în astfel de locuințe, ci pentru stabilitatea întregii zone. Sutele de mii de euro cu care s-au plătit parcele din Parcul Șipote s-au dus, la propriu, în fântâni.
Sub Șipote există o adevărată plasă de drenuri care asigură stabilitatea versantului de est
Proiectul elaborat în 1973 tratează o parte din lucrările de consolidare aferente canalului colector, respectiv porțiunea dintre str. Cetății și str. Grădinilor, precum și lucrările de amenajare a versantului amonte în zona Cetate, cu realizarea unei contrabanchete deasupra canalului colector, atât în zona W. Roll, cât și în zona Cetate, astfel încât să fie asigurată stabilitatea acestui versant.
Din studiul geotehnic reiese că adâncimea pe care masivul de pământ alunecă este de circa 6-7 metri. Ca soluție de consolidare s-a optat pentru drenuri ranfort la o adâncime de 8-10 m, cu lungime de 50 m, intercalate între lucrări de drenaj aflate la o distanță de 27-30 m, ranforți intermediari de susținere, la distanță de 13,50 sau 19 m între ei, drenuri de asanare forate orizontal din căminele terminale și contrabanchetă în zona canalului colector. „Drenurile ranfort se vor executa din zidărie de piatră brută și filtre de balast cu o lățime totală de 1,60 m”, se arată în memoriu.
Toată rețeaua de drenuri este descrisă cu precizie, la fel ca și condițiile care trebuie respectate obligatoriu la execuție. De exemplu, se impune ca săpăturile să fie executate numai la adăpostul sprijinirilor, a căror stare se va supraveghea în permanență, drenurile se execută numai din aval spre amonte pe maxim trei tronsoane odată, betoanele se toarnă aderent de pereții săpăturilor și se vor vibra, pământul rezultat din săpăturile de la drenuri și ranforți se va depozita provizoriu de o parte și de alta în aval, urmând a fi înglobat apoi în umplutura contrabanchetei, în zona de canal aferentă.
Se mai precizează că „nu se vor face depozite concentrate de materiale de construcții, acestea se vor depune de o parte și de alta a drenurilor imediat înainte de punerea lor în operă; nivelările se vor executa pe porțiuni astfel încât să se realizeze o scurgere organizată a apelor de suprafață către șanțurile de colectare și evacuare, fără a se crea zone de stagnare a apelor de suprafață și cu menținerea pe cât posibil a vegetației existente și a reliefului care să permită scurgerea naturală a acestor ape”.
Rețeaua de canale și drenuri asigură și colectarea apelor subterane din zona centrală
Totodată, se cere Consiliului Municipal să desființeze canalul colector de pe str. Luca Arbore, între str. Ștefăniță Vodă și Mirăuți și cel de pe porțiunea dintre str. V.I. Lenin și W. Roll înainte de definitivarea lucrărilor, deoarece aceste canalizări sunt considerate principala cauză a pierderii stabilității versantului pe zona respectivă. Valoarea lucrărilor a fost estimată, la acea vreme, la aproape 6 milioane de lei.
Din acest memoriu justificativ reiese că lucrările de drenaj din Parcul Șipote sunt de importanță majoră pentru toată zona centrală a Sucevei și pentru Cetatea de Scaun, deci o investiție despre care nu se poate spune că s-ar amortiza vreodată.
Distrugerea sistemului de canale subterane ar putea transforma tot Centrul într-o mlaștină sau ar putea face ca terenul s-o ia la vale.
Cum nici studiile, nici memoriul și nici hărțile cu rețeaua de canale subterane nu au fost niciodată secrete, este extrem de greu de înțeles cum autoritățile post-decembriste au eliberat cu atâta ușurință titluri de proprietate și au luat în calcul posibilitatea de a se construi în această zonă.
Comisiile de fond funciar, responsabile și că n-au informat „proprietarii” că dau bani degeaba pe terenuri
Dacă Prefectura consideră că vinovați de situație sunt funcționarii de la Fond funciar din Primăria Suceava, Primăria spune că nu are nici o implicare. Primarul de Suceava, Ion Lungu, ne-a declarat că Prefectura Suceava are o anchetă în derulare legată de Parcul Șipote și că instituția pe care o conduce a furnizat toate documentele care i-au fost solicitate.
„Primăria nu este implicată în nici un fel, validarea s-a făcut la Comisia județeană de fond funciar. Dacă este cineva vinovat, acela este Comisia județeană, decizia acolo a fost. Eu nici măcar nu eram primar când s-au dat titlurile”, a afirmat primarul Ion Lungu.
În Parcul Șipote au obținut peste 8.000 mp de teren circa zece persoane. Parcelele pentru care le-au fost eliberate titlurile sunt între 3.200 mp și puțin peste 100 mp și toate titlurile sunt pentru teren agricol, pe suprafețe care în documente apar a fi, în evidențele Direcției Silvice Suceava, ca teren cu vegetație forestieră.
Titlurile de proprietate pentru terenul pe care ar fi urmat să se ridice două blocuri au fost eliberate în aceeași zi, 5 iulie 2004. În noiembrie 2004, una dintre proprietare și-a vândut parcela cu 20 de milioane de lei vechi, adică 550 de euro. Cealaltă a vândut cu 80 de milioane de lei vechi, adică 2.200 de euro. Actele oficiale au fost făcute în 2005. Cel care a cumpărat a vândut, la rândul lui, în aprilie 2007, unei firme din Dumbrăveni, cu un preț în acte de 190.000 de euro.
Prefectura și Direcția Silvică Suceava au solicitat în instanță anularea titlurilor pentru parcelele de la Șipote deoarece au fost obținute cu încălcarea legii.






