– Doi soți din Suceava au reușit să-și vândă apartamentul ipotecat cu ajutorul unui document falsificat
– Deși au dispărut din țară, la scurt timp după comiterea faptei, Radu și Cornelia Murărița, în vârstă de 39, respectiv 38 de ani, vor fi trimiși în judecată în lipsă, pentru un lanț de infracțiuni
Doi soți din municipiul Suceava vor fi dați pe mâna judecătorilor, după ce au reușit să vândă un apartament ipotecat și să dea, astfel, o țeapă de peste 30.000 de dolari. Radu și Cornelia Murărița, în vârstă de 39, respectiv 38 de ani, sunt acuzați de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și, pentru că în 2003, la scurt timp după comiterea faptei, au dispărut din țară, vor fi trimiși în judecată în lipsă pentru aceste infracțiuni. Toată povestea a început în 1994, atunci când cei doi soți au făcut un credit de 100 de milioane de lei de la bancă, credit pentru care și-au ipotecat apartamentul proprietate (situat pe strada Luceafărului, din cartierul George Enescu). Patru ani mai târziu, pentru că soții Murărița au uitat să mai plătească ratele și dobânzile aferente, iar banca i-a acționat în instanță, creanța a fost preluată de Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor Statului (AVAS), care a demarat procedurile pentru scoaterea la vânzare a apartamentului soților Murărița și recuperarea datoriilor. Numai că, între timp, în cursul lunii iulie a anului 2003, Radu Murărița, susțin anchetatorii, a întocmit în fals o adresă ca fiind emisă de Banca Comercială Română Suceava, prin care demonstra că și-a achitat toate datoriile. Cu acest document falsificat, Cornelia Murărița a solicitat Judecătoriei Suceava – Serviciul de Carte Funciară, radierea ipotecii instituite asupra apartamentului. Odată ștearsă ipoteca din Cartea Funciară, soții Murărița și-au vândut apartamentul și au plecat din țară. Prin această manevră, au creat un prejudiciu AVAS-ului de 30.540 de dolari.
Pentru că anchetatorii nu le-au dat de urme nici până în prezent, cei doi soți vor fi judecați în lipsă, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava urmând a finaliza rechizitoriul în zilele următoare.




