Multe nereguli

Teanc de dosare penale și permise reținute după două zile de controale ale Poliției Rutiere



Un control în trafic al agenților de la Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, desfășurat timp de două zile la nivel de județ și axat pe depistarea șoferilor care se urcă la volan băuți, s-a soldat cu depistarea a numeroase nereguli grave. Astfel, în cele două zile de controale, vineri și sâmbătă, polițiștii au întocmit 13 dosare penale și au reținut 17 permise de conducere.
Din cele 13 dosare penale șase sunt pe numele unor șoferi depistați cu concentrații de peste 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Alți doi s-au ales cu dosare penale după ce au refuzat verificarea cu etilotestul și ulterior recoltarea de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În privința șoferilor lăsați fără permis, cei mai mulți au fost sancționați pentru viteză excesivă sau depășiri neregulamentare, în timp ce patru au pierdut dreptul de a conduce pentru consum de alcool (valori sub 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat).
În cadrul controlului în trafic, polițiștii rutieri au aplicat și 295 de amenzi, în valoare de peste 62.000 de lei.