La Camera de Conturi

Teanc de bani căzut pe jos, recuperat de un jandarm și restituit proprietarului



Un jandarm care își executa serviciul de supraveghere și protecție la Camera de Conturi Suceava a găsit pe jos un teanc de bani, suma, 450 de lei, fiind restituită în scurt timp proprietarului.
Sâmbătă, în jurul orei 14.45, angajatul Jandarmeriei Suceava a găsit banii în apropierea instituției, pe jos, luând legătura imediat cu superiorii săi.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, „știind că prin locul respectiv trecuse cu puțin timp în urmă un lucrător de la o societate din apropiere, pe care îl observase prin intermediul sistemului de supraveghere video, jandarmul, împreună cu administratorul Camerei de Conturi Suceava, l-au identificat, l-au contactat și au constatat că această persoană pierduse banii găsiți”.
Bărbatul încasase în ziua respectivă salariul, iar în momentul în care era căutat abia realizase că a pierdut o parte din bani.