18 ianuarie 2007. Într-o conferință de presă extraordinară, liderul PC, Dan Voiculescu, a dezvăluie existența a ceea ce presa va porecli: Al doilea bilețel.
Nu e vorba însă de un bilețel. E vorba de un soi de Rezoluție scrisă de mâna lui Traian Băsescu pe un Memoriu prin care firma Alro cerea energie electrică mai ieftină și trimisă, împreună cu Memoriul, ministrului Economiei, Codruț Sereș, în 17 aprilie 2006.
18 ianuarie 2007. Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Adriana Săftoiu, remite un Comunicat Agenției Mediafax prin care arată că acest tip de corespondență între Președinte și instituții e normal.
Cât despre locul, timpul, felul și motivul pentru care președintele s-a implicat într-o relație între stat și o firmă privată, Adriana Săftoiu se mulțumește să precizeze doar că Memoriul i-a fost înmânat lui Traian Băsescu la o întâlnire cu reprezentanții firmei.
Sesizând interesantul, dacă nu chiar senzaționalul – și Președintele scrie bilețele, nu numai premierul, presa se aruncă asupra subiectului.
Dezvăluirile sunt mai mult decât incomode pentru Traian Băsescu. Firma Alro e implicată în ancheta de trădare și spionaj. Fostul consilier Theodor Stolojan a denunțat că ar deține acțiuni la Alro. Fostul ministrul al Economiei Codruț Șereș vorbește de un telefon dat de președinte înainte de a i se trimite Memoriul.
22 ianuarie 2007. Traian Băsescu apare la TVR într-un dialog cu moderatoarea Rodica Culcer. Profitând de slugărnicia Directoarei DEI, Traian Băsescu zburdă în explicarea și justificarea gestului: e o practică a Președinției de a se întâlni cu firme private, domnia sa e obligat prin lege să îndrepte memoriile și petițiile primite la Cotroceni către instituțiile abilitate.
Rezoluția scrisă de mâna sa era un avertisment adresat lui Codruț Șereș după ce, prin august 2005, i-ar fi atenționat pe membrii guvernului să fie atenți cu vorbele la telefon, deoarece sunt supravegheați.
16 februarie 2007. Cotidianele „Ziua” și „Adevărul” dau publicității un alt bilețel. Ca și în cazul primului, nu e vorba de un bilețel. E vorba de o Rezoluție pusă de Traian Băsescu, în 12 aprilie 2005, pe un Memoriu al firmei Art Construcții ’92. Pentru că soluționarea problemei depindea de renegocierea unui credit extern de către ministerul Transporturilor, Memoriul și Rezoluția sunt trimise lui Gheorghe Dobre.
16 februarie 2007. Purtătoarea de cuvânt, Adriana Săftoiu, apare pe posturile TV cu un Comunicat prin care explică gestul lui Traian Băsescu drept o practică normală în procesul de soluționare a petițiilor și memoriilor trimise de cetățeni președinției.
Întrebată de televiziuni, Adriana Săftoiu răspunde că Memoriul a fost trimis prin poștă Administrației prezidențiale.
Ziarele și televiziunile fac dezvăluiri privind afacerile suspecte ale patronului firmei, Dumitru Bucșaru.
19 februarie 2007. Președintele merge la Radio România Actualități și acordă un interviu lui Paul Grigoriu.
Compararea celor două momente dezvăluie, așadar, un scenariu asemănător. După o zi, două de tăcere, după ce a scos-o în față, să se facă de râs, pe Adriana Săftoiu, Traian Băsescu dă un interviu unei instituții publice. TVR și RRA, dependente de hachițele puterii, nu-și pot îngădui întrebări incomode.
Traian Băsescu are un întreg izlaz pe care poate zburda, da cu copita și mihohoti fără a risca să-i pună cineva căpăstru.
O soluție pe care au preferat-o toți cei deveniți ștabi mai mari sau mai mici ai României.
Când sunt în Opoziție au disponibilități de a veni la orice confruntare cu presa. Când ajung președinți și premieri își aleg cu grijă moderatorul și, mai ales, postul la care urmează să apară.
Dacă ar fi fost în Opoziție, Traian Băsescu ar fi convocat o conferință de presă extraordinară și ar fi răspuns tuturor întrebărilor, chiar și celor incomode.
Acum, la șefie ajuns, a preferat să meargă la sigur.
De ce s-or fi temând politicienii ajunși la putere de întrebările incomode presei?
