Te Deum la cumpăna anilor

La trecerea dintre ani, programul liturgic poate fi îmbogățit printr-o frumoasă slujbă de mulțumire adresată lui Dumnezeu, care poartă denumirea de „Te Deum”. Această denumire provine de la imnul „Te Deum Laudamus…” care se traduce: „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm…”, și care are un pronunțat caracter de mulțumire, recunoștință și laudă adresate lui Dumnezeu pentru toate binefacerile re-vărsate asupra credincioșilor, asupra naturii și a lumii întregi în anul petrecut și cu nădejdea că și în noul an va fi mult milostiv.
Cu privire la momentul săvârșirii acestei slujbe de mulțumire, fiecare parohie sau mănăstire poate stabili, în funcție de posibilitățile și situațiile respective, ca oficierea potrivită a „Te Deum”-ului să se facă fie în ajunul noului an în mod independent sau după oficierea slujbei de Priveghere, fie după săvârșirea Sfintei Liturghii din prima zi a noului an (la sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și la prăznuirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare).
Când această slujbă se săvârșește independent de orice altă slujbă, capătă pe deplin o nuanță de bucurie și de mulțumire. În relație cu Sfânta Liturghie din prima zi a noului an, capătă cumva o nuanță secundară, având în vedere că după Sfânta Liturghie sunt rostite și „Moliftele” Sfântului Vasile cel Mare.
„Te Deum”-ul oficiat cu prilejul noului an prezintă o rânduială specifică și deci o întâlnim o singură dată pe an. Acest lucru se datorează faptului că se săvârșește în mijlocul lăcașului de cult, cât și al textului și cântărilor de rugăciune ce sunt adaptate momentului respectiv, și anume: Psalmul 64 „Ție se cuvine laudă…”, Apostolul de la I Timotei 2, 1-6, Evanghelie specială, cuvântare potrivită acestui prilej, cele trei formule de urare cu rostirea: „Mulți ani trăiască!” și binecuvântarea cu Sfânta Cruce.
„Te Deum”-ul oficiat la cumpăna anilor este, de fapt, o slujbă a întregii comunități creștine ce exprimă sentimente de recunoștință, de mulțumire și de slăvire a lui Dumnezeu.
Participarea credincioșilor la această slujbă poate constitui un prilej al rugăciunii comune, desigur rugăciune specială, dar și un prilej de felicitare și împărtășire a sentimentelor și urărilor pentru noul an.
Cu această ocazie, creștinul sfârșește anul cu mulțumire adusă lui Dumnezeu și totodată începe un nou an cu nădejdea în Dumnezeu, Cel care a făcut cerul și pământul și întreaga lume. (Pr. Răzvan-George TOPALĂ, Ziarul Lumina)