Te Deum la 20 de ani de la reînființarea obștii mănăstirești de la Voroneț



Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Voroneț

Duminică, după săvârșirea Sfintei Liturghii, la Mănăstirea Voroneț a avut loc un Te Deum cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la reînființarea vieții monahale în acest lăcaș de rugăciune, cu obște de maici, având-o ca stareță pe stavrofora Irina Pântescu. La slujbă au participat numeroși credincioși, care sunt legați sufletește de acest loc binecuvântat de Dumnezeu și care au ascultat cuvântul de învățătură al maicii starețe.
Mănăstirea Voroneț, cunoscută în toată lumea pentru pictura sa interioară și exterioară deosebită, a fost ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care i-a dat hramul principal „Sf. Gheorghe”, aici găsindu-și odihna de veci Sfântul Daniil Sihastrul.
Mănăstirea a fost populată încă de la început cu călugări. Viața monahală s-a întrerupt în 1785, după anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, când mănăstirea a fost desființată, iar chiliile distruse. În urmă cu 20 de ani, porțile mănăstirii s-au redeschis.
Așa cum își amintește stavrofora Irina Pântescu, una dintre primele trei viețuitoare ale mănăstirii, „în 1991, după 206 ani de când călugării ieșeau de pe poarta mănăstirii plângând, iar porțile se închideau în urma lor din cauza stăpânii străine, la 1 aprilie 1991 din nou porțile s-au deschis pentru trei călugărițe smerite care veneau, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Sfântului Daniil Sihastrul, să reînnoade ceea ce a fost rupt de o stăpânire străină”, a spus maica stareță.