Tbilisi/Tibilisi/Tiblisi

La drum lung, în mașină, ce să fac, ascult radio – instituție căreia, în tinerețe, i-am dedicat aproape zece ani. Încă de atunci mi-a rămas credința că radioul național este, înainte de orice, o școală de vorbire românească. Până ajunge ascultătorul să dezghioace conținutul informației, intră în contact cu vectorul acesteia – cuvintele adunate din eter.
Dacă realizatorii diverselor emisiuni în direct mai pot beneficia de oarece indulgență pentru mici scăpări și imperfecțiuni, crainicul de studio, care dă citire în tihnă unor știri printate la computer și care, de regulă, nu-s la prima vedere, n-are nici o scuză.
Timp de circa patru luni am făcut cândva, la Radio București, ceea ce se numea „crăinicie de studio”, prezentând calupurile de informație brută, de la radio jurnale până la buletine meteorologice, ora exactă și reclamele vremii la… vată hidrofilă. Țin minte cu câtă conștiinciozitate își pregăteau intrarea în emisie mai vârstnicele și mai experimentatele colege Constanța Sava și Georgeta Perlea.
Odată, nu s-au pus de acord cu pronunția numelui kilometric al unui prim-ministru de prin Sumatra și au amânat știrea, spre a putea, până la următorul radio-jurnal, să consulte un specialist în domeniu.
Acum, ascult total uimit cum două crainice, în același buletin de știri, aflate nas în nas în aceeași cabină și vorbind la același microfon, pronunță numele capitalei georgiene una corect, Tbilisi, cealaltă flagrant incorect, când „Tibilisi”, când „Tiblisi”. Se aud una pe cealaltă, știu prea bine că aceeași capitală nu poate avea trei denumiri diferite, dar fiecare o ține pe a ei: Tbilisi/Tibilisi/Tiblisi.
Înainte de 1989, la Radio funcționa așa numitul „serviciu post-control”, unde niște persoane deloc simpatizate urmăreau silabă cu silabă prestația crainicilor, după care alcătuiau buletine interne în care se semnalau bâlbele și incorectitudinile, cele mai gogonate fiind subliniate cu roșu. Nu se lăsa cu sancțiuni. Simpla prezență în aceste buletine era deranjantă și chiar descalificantă.
Probabil că post-controlul s-a desființat, fiind considerat nedemocratic, amintitor de răposata cenzură, dacă nu chiar un atentat la libertatea de creație și expresie a gazetarului. Se uită complet faptul că vocea radioului este, prin ea însăși, cel mai important purtător de norme lingvistice și că țara vorbește nu numaidecât cum a învățat la școală, ori a legiferat Academia, ci precum aude la radio și TV.
Pronunția substantivului propriu Tbilisi prezintă o oarecare dificultate articulatorie prin vecinătatea consoanelor tb, necaracteristică limbii române. Chiar și mai lesniciosul tp primește corecții… incorecte prin acțiunea legii minimului efort, astfel că optsprezece devine „optisprezece”. Același păcătos de i intrus, ce trădează nu numai lene articulatorie, dar și un precar bagaj cultural.
Nu-i putem pretinde vânzătoarei din piață ce pronunță „pă’n’jel” în loc de „pătrunjel”, dar se presupune că, obligatoriu, face parte din înzestrarea minimă a lucrătorului în radio.
După ce am avut plăcerea să aud nume proprii nemțești citite… englezește, după ce m-a oripilat pronunția idioată „Sulină ceainăl” pentru… Canalul Sulina, după ce azi aflu că-i ora douăsprezece și, mâine, altă voce îmi spune că-i doisprezece, după ce accentuarea numelor proprii, în transmisiile sportive, este de-a dreptul haotică (Sénocico devine Senocíco etc. etc.), mai vine și acest Tbilisi/Tibilisi/Tiblisi să demonstreze că, la Radio, ori nu se conștientizează influența hotărâtoare a instituției în impunerea corectitudinii limbii ce-o vorbim, ori această chestiune pur și simplu nu interesează!