Instanța Tribunalului București a decis, marți, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca, precum și a altor opt persoane, acuzate de delapidarea Petromservice.
În cazul lui Vîntu, instanța a decis că termenul de 29 de zile va curge din momentul în care acesta va fi dus efectiv în arestul Poliției Capitalei, el plecând de la Tribunalul București în jurul orei 14.00, după ce i-a expirat ordonanța de reținere.
După pronunțarea deciziei, judecătorul Mitu Stegaru a întrebat unde este Octavian Țurcanu, acesta fiind în apropierea boxei în care stau arestații. După ce l-a văzut, magistratul i-a spus: „Săriți înapoi, vă rog!”.
Tribunalul va trimite o copie a minutei deciziei la Biroul de Urmăriri din cadrul Poliției Capitalei pentru punerea în executare a hotărârii. Astfel, în cazul în care Vîntu nu se va prezenta singur la arest, un echipaj de poliție va merge la domiciliul lui pentru a-l ridica și duce în arest.
Decizia a fost contestată de cei nouă acuzați, rămași în sala de judecată în așteptarea deciziei.
Recursul se va judeca la Curtea de Apel București.
Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-au reținut în acest dosar pe Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, omul de afaceri moldovean Octavian Țurcan, fostul director general al Petrom Service Gheorghe Șupeală, fostul director financiar al Petrom Service Zizi Anagnostopol, omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Daniela Brașoveanu și Ioan Bohâlțeanu, pentru 24 de ore, acuzațiile fiind de delapidare, complicitate la delapidare și spălare a banilor.
Procutrorii au mai dispus față de Rino Graziano Raicovich, cercetat în același dosar, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Procurorii PICCJ au cerut arestarea preventivă a celor 10 persoane reținute în cazul Petrom Service, între care Liviu Luca și Sorin Ovidiu Vîntu, argumentele fiind valoarea extrem de ridicată a prejudiciului, numărul persoanelor prejudiciate și abilitatea acuzaților de a îngreuna tragerea la răspundere.
În plus, caracterul transnațional al operațiunilor financiare desfășurate de inculpați a făcut extrem de dificilă administrarea probatoriului în cauză, fiind necesară efectuarea a trei comisii rogatorii internaționale, în state în care secretul bancar este protejat prin numeroase formalități, ceea ce a determinat trecerea unui interval semnificativ de la data săvârșirii faptelor până la momentul la care au fost obținute date temeinice cu privire la participarea inculpaților. Astfel, unele dintre autoritățile judiciare au transmis răspunsul la comisia rogatorie internațională în luna iulie 2011, iar ultimele relații comunicate de alte autorități judiciare au fost transmise la sfârșitul lunii octombrie 2011.
„Modul de operare al inculpaților denotă specializare și o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze eventuala identificare și tragere la răspundere penală, împrejurare care trebuie coroborată cu datele referitoare la alte infracțiuni comise de aceiași inculpați în modalități similare. Din probele cauzei rezultă că inculpații dețin numeroase companii și conturi bancare în străinătate, iar recuperarea prejudiciului presupune identificarea activelor acestora, care poate fi îngreunată de inculpații aflați în stare de libertate”, se mai arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute în dosarul Petrom Service.
„Inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu participa la întâlniri ca reprezentant al S.C. Petromservice S.A. și angaja societatea în fața partenerilor străini, așa cum rezultă din mesajele de poștă electronică identificate cu prilejul percheziției informatice efectuate în cauză, care atestă și că directorul general Șupeală Gheorghe îi era în fapt subordonat funcțional. Totodată, a rezultat că inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu se implica direct în activitatea S.C. Petromservice S.A. și îi dădea indicații inculpatului Luca Liviu cu privire la deciziile pe care urma să le ia, reproșându-i dacă acesta adopta o altă conduită”, susțin procurorii.
În aceste împrejurări, la scurt timp după ce în patrimoniul părții vătămate a intrat suma de 323.059.381 euro obținută din vânzarea activității de servicii petroliere, inculpații au acționat pentru a transfera lichiditățile în patrimoniul unor companii pe care le controlau, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 de euro), SC Imobiliar Network 2002 SA (6.725.000 euro) și SC GM Invest SA (1.300.000 euro).
Probele obținute în urma comisiei rogatorii internaționale solicitate în dosarul fraudării Petromservice arată că cele 22 de companii offshore prin intermediul cărora s-au realizat achizițiile de acțiuni și fraudarea patrimoniului companiei sunt controlate de Vîntu Sorin Ovidiu și Țurcan Octavian.
„Din declarațiile depuse la deschiderea conturilor bancare și din evidențele departamentului de înregistrare a societăților din străinătate înscrisuri transmise de autoritățile judiciare cipriote în urma comisiei rogatorii internaționale solicitate în cauză rezultă că toate companiile offshore prin intermediul cărora s-au realizat achizițiile de acțiuni și fraudarea patrimoniului S.C. Petromservice S.A. sunt controlate de Vîntu Sorin Ovidiu și Țurcan Octavian, care au contribuit astfel în mod nemijlocit la săvârșirea infracțiunii de delapidare”, scriu procurorii în referatul prin care cer arestarea preventivă a zece persoane, între care Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca și Octavian Țurcan.
Dintre cele 22 de companii offshore, 13 îl au ca beneficiar real pe omul de afaceri moldovean Octavian Țurcan, trei pe Sorin Ovidiu Vîntu, cei doi fiind beneficiari reali și la o altă companie offshore.
Alte două companii, una înființată în 2003 și alta în 2006 îl au ca beneficiar real pe Liviu Luca.
Procurorii au mai stabilit că suma de 14,2 mil. de euro a ajuns în contul Realitatea Media prin trei operațiuni, în 2007, 2008 și 2009, când de la Petromservice au fost virate sume de bani prin conturile mai multor companii offshore, potrivit referatului prin care procurorii PICCJ cer arestarea preventivă a lui Vîntu.
Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-au reținut în acest dosar pe Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, omul de afaceri moldovean Octavian Țurcan, fostul director general al Petrom Service Gheorghe Șupeală, fostul director financiar al Petrom Service Zizi Anagnostopol, omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Daniela Brașoveanu și Ioan Bohâlțeanu, pentru 24 de ore, acuzațiile fiind de delapidare, complicitate la delapidare și spălare a banilor.
Procutrorii au mai dispus față de Rino Graziano Raicovich, cercetat în același dosar, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.