Cântăreața americană de muzică country Taylor Swift a primit șase trofee la Teen Choice Awards 2011, duminică, fiind considerată marea câștigătoare a acestei gale, informează Reuters.
Taylor Swift, a cărei popularitate a început să crească în 2006, când și-a lansat albumul de debut, la vârsta de 16 ani, a fost desemnată „Ultimate Teen Choice”.
Swift s-a impus, totodată, la categoriile „cântăreața preferată”, „cântăreața country preferată”, „simbol al modei pe covorul roșu”, „cel mai bun cântec country” („Mean”) și „cel mai bun cântec de ascultat după o despărțire” („Back to December”).
Acceptând premiul Ultimate Teen Choice, artista americană, în prezent în vârstă de 21 de ani, le-a mulțumit fanilor și a glumit spunând pe scenă: „a trecut mult timp de când eram adolescentă – cam doi ani”.
Selena Gomez, care a interpretat piesa ei de succes „I Love You Like a Love Song” alături de trupa The Scene, s-a impus la categoria „actrița preferată într-un serial TV”, grație rolului din „Wizards of Waverly Place”. Ea a fost desemnată învingătoare, totodată, la categoria „hottie” (cea mai „fierbinte” adolescentă), iar The Scene a fost desemnată cea mai bună trupă, impunându-se și la categoria „cântecul preferat al anului”, cu piesa „Who Says”.
Justin Bieber, iubitul Selenei Gomez, s-a impus la categoriile „hottie” (cel mai „fierbinte” adolescent) și „twit” (cel mai bun mesaj postat pe Twitter). Bieber, în vârstă de 17 ani, a fost desemnat și cel mai bun cântăreț și a primit un premiu pentru actorie, grație aparițiilor sale recente în câteva seriale nord-americane.
Trofeul Inspire i-a revenit tinerei Demi Lovato, o cântăreață și actriță în vârstă de 18 ani, care a anunțat în 2010 că își întrerupe turneul pe care îl susținea, pentru a se interna într-o clinică specializată în tratarea abuzurilor.
De atunci, Lovato a vorbit în mod deschis despre problemele ei – tulburări de alimentație, tendințe de automutilare – și despre abuzurile la care era supusă la școală, în adolescență. Ea a înființat o fundație, Love Is Louder Than the Pressure to be Perfect, cu scopul de a-i ajuta pe copii și pe adolescenți să reziste mai bine în fața stresului și a presiunii.
Alte două trofee importante ale galei de duminică i-au revenit britanicului Robert Pattinson, starul francizei „Amurg”, care a fost desemnat cel mai bun vampir, pentru rolul său din această serie cinematografică foarte populară printre adolescenți, dar și cel mai bun actor într-un film dramatic.
Printre ceilalți câștigători ai galei, organizată la Gibson Amphitheatre din Universal City din Los Angeles, s-au numărat Cameron Diaz (cea mai bună actriță într-o comedie), Ashton Kutcher (cel mai bun actor într-o comedie romantică), Justin Timberlake (cel mai bun actor într-o comedie), Blake Lively (cea mai bună actriță într-un serial TV) și distribuția musicalului „Glee”, desemnat cel mai bun serial TV de comedie.
Gala Teen Choice Awards, a cărei primă ediție a avut loc în 1999, este organizată anual de postul de televiziune Fox. În cadrul acestei gale sunt onorate cele mai mari realizări din muzică, cinematografie, sport, televiziune și modă, iar trofeele sunt acordate în urma voturilor exprimate de fanii cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani. Câștigătorii primesc ca trofeu o placă de surf în mărime naturală – de departe premiul cu cele mai mari dimensiuni din showbiz -, al cărei design este personalizat în fiecare vară.