Nemulțumire

Taximetriștii suceveni spun că tarifele prea mici îi vor falimenta

– Consiliul Local Suceava nu a aprobat mărirea tarifelor cu 0,5 RON/km, propusă de taximetriștii suceveni
– Noile tarife stabilite sunt 1,2 RON/km, pe timp de zi, și 1,4 RON/km, pe timp de noapte
Deși filiala Suceava a Camerei Naționale a Taximetriștilor a propus creșterea tarifelor practicate de taximetrele care circulă pe străzile municipiului cu 5.000 de lei/km, Consiliul Local Suceava a respins această propunere, aprobând doar o creștere cu 2.000 de lei a tarifelor pe timp de zi.
Reprezentanții taximetriștilor suceveni prezenți la ședința Consiliului Local, unde s-a discutat necesitatea unei asemenea majorări, s-au declarat nemulțumiți de decizie, spunând că aceste tarife îi vor aduce în pragul falimentului. Taximetriștii au motivat necesitatea unei majorări cu cel puțin 30% a vechilor tarife, stabilite în 17 decembrie 2004 la nivelul de 7.000 – 10.000 lei/km, pe timp de zi, și 12.000 lei/km, pe timp de noapte, prin faptul că prețul carburanților a crescut foarte mult în ultima perioadă.
Prețurile cerute de taximetriștii suceveni, 1,2 – 1,5 RON/km, pe timp de zi, și cu 1,4 – 1,7 RON/km, pe timp de noapte, nu au fost aprobate de municipalitate. Consilierul local Vasile Iosub a propus, printr-un amendament la proiectul inițial, aprobarea valorilor minimale din lista de prețuri, menționând că prețurile practicate în Suceava sunt deja mai mari decât în alte orașe din țară, cu un grad mai mare de onorație. Un alt argument care a susținut ideea că mărirea cu 30% a tarifelor nu este justificată a fost adus de consilierul local Ovidiu Donțu, care a declarat că prețul de 1,5 RON/km se practică în municipiu de mai bine de doi ani.
În războiul argumentelor pro și contra majorării tarifelor, consilierul local Niculai Barbă a pus în discuție o posibilă cauză a acestei situații. Acesta a menționat că ar fi oportun ca municipalitatea, împreună cu firmele de taxi autorizate din Suceava, să ia o serie de măsuri pentru a înlătura pirateria din taximetrie care determină concurența neloială.
– Sucevenii devin ușor victime ale taximetriștilor care nu utilizează aparatul de taxat
Conform legislației în vigoare, taximetrele trebuie să aibă inscripționate tarifele pe care le practică, atât cele pe timp de zi, cât și cele pe timp de noapte, precum și tariful de pornire și oprire a mașinii. Din păcate, foarte puțini sunt sucevenii care, după ce au urcat într-un taxi, verifică dacă tariful înregistrat de aparat corespunde cu momentul în care se solicită serviciile de taximetrie. Mai mult decât atât, în Suceava este imposibil să apelezi la un taxi pentru o cursă scurtă și să plătești mai puțin de 4 RON.
Un alt ghinion pentru suceveni este amplasarea gării. Dacă locuiești în zona centrală a Sucevei și apelezi la un taxi pentru a ajunge la gara din Ițcani trebuie să pregătești nu mai puțin de 10 – 12 RON. Distanța nu este mai mare de 5 – 6 kilometri, deci tariful practicat nu poate fi de 1 RON. Odată cu modificarea vechilor tarife, vom fi nevoiți să ne pregătim câțiva lei în plus pentru a ne putea plăti cursa până la gară. Trebuie să-ți faci cumpărăturile la supermarketul de la ieșirea înspre Fălticeni și nu ai mașină? Dacă ești dispus să plătești 8 RON, din centrul orașului și până la intrarea în supermarket, poți să apelezi la un taxi.
Din păcate nu toți taximetriștii la care apelăm sunt autorizați pentru astfel de servicii, fiind dispuși să respecte tarifele legale. Din cele 330 de autorizații posibile pentru firmele și operatorii de taxi din Suceava, Primăria a acordat 110 pentru persoane fizice și 159 pentru operatori de taxi, categorie pentru care au rămas disponibile încă 61 de autorizații.
Sucevenii sunt sfătuiți să apeleze numai la serviciile oferite de taxiuri autorizate, cu aparat funcționabil. Pentru a nu se lăsa înșelați, clienții trebuie să ceară taximetriștilor utilizarea aparatului, dar mai ales să fie foarte atenți la prețul pe care îl înregistrează aparatul de taxat de pe bord.

Recomandări

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici

AUR îi îndeamnă pe suceveni să protesteze joi, 12 februarie, de la ora 12:00, timp de 12 minute, împotriva majorării taxelor și impozitelor