Curse mai scumpe

Taximetriștii cer creșterea tarifului cu aproape 40%

În municipiul Suceava numărul de taxiuri a crescut de la 330 la 400
În municipiul Suceava numărul de taxiuri a crescut de la 330 la 400

Călătoriile cu taxiurile din municipiul Suceava ar putea deveni cele mai scumpe din țară.
Printr-o adresă înaintată Primăriei Suceava de către Camera Națională a Taximetriștilor din România, filiala Suceava, este solicitată modificarea tarifului maximal de călătorie cu taxiul, de la 1,8 lei/km, cât este în prezent, la 2,5 lei/km.
Motivele solicitării de majorare a prețurilor
Majorarea cu aproape 40% a tarifelor de taxi este justificată de către solicitanți în baza unor date preluate de la Institutul Național de Statistică, care indică o creștere generală a prețurilor cu 29,13% și o creștere de 33,52% a prețurilor pentru servicii, pentru perioada iunie 2008 – martie 2014.
„Dacă analizăm însă elementele de cheltuieli care duc la majorarea costurilor de exploatare din domeniul transportului în regim de taxi, observăm că prețul combustibililor (benzină și motorină) a crescut mult peste valoarea indicelui general al prețurilor de consum, iar cota TVA a crescut de la 19% la 24%, această creștere fiind suportată integral de către taximetriști, nu de către clienți”, se arată în solicitarea de majorare a tarifelor de călătorie.
Alte argumente aduse de taximetriști se referă la salariul minim pe economie, care era de 500 de lei în 2008, iar acum este de 850 lei, faptul că asigurările CASCO și RCA au ajuns să coste dublu comparativ cu 2008, că au crescut prețurile anvelopelor și cele ale formării profesionale și ale vizitelor medicale.
Un alt argument invocat pentru justificarea scumpirii călătoriilor cu 40% este faptul că numărul de taxiuri a crescut de la 330 la 400, „ceea ce coroborat cu scăderea nivelului de trai cauzat de criza economică și scăderea numărului populației care locuiește efectiv în municipiul Suceava au condus la diminuarea încasărilor taximetriștilor”.
Culmea e că sporirea numărului de mașini autorizate să efectueze curse de taxi a fost solicitată tot de către cei care practică această meserie, nu de populație, care nu resimțea vreo nevoie acută să vadă zeci de taxiuri aliniate în stații, în așteptarea clienților.
Nu în ultimul rând, taximetriștii spun că din cauza tarifului actual, autovehiculele cu care circulă sunt „tot mai vechi, cu o stare tehnică precară și un aspect necorespunzător”, că din această cauză există „taximetriști care nu au pregătire profesională și avize medicale, ori sunt angajați «la negru», fără contracte de muncă”, nu sunt folosite aparatele de taxat și sunt refuzați clienții care au nevoie de transport pe distanțe mici.
„Toate aceste aspecte riscă să îndepărteze clienții de folosirea taxiurilor” este concluzia solicitării de scumpire a călătoriilor cu taxiul de la un preț maximal de 1,8 lei pe km, la 2,5 lei pe km.
Tarif diferențiat noapte-zi, o posibilă variantă
Reprezentanții taximetriștilor suceveni spun că majorarea tarifului maximal nu va duce automat la majorarea tuturor tarifelor practicate la toți transportatorii, ci „creează condițiile necesare ca unii transportatori să poată oferi clienților servicii de calitate superioară”. O altă idee vehiculată în cerere, dar care nu garantează nimic în acest sens, este cea că tariful majorat ar permite practicarea unui tarif diferențiat pe timp de noapte, fără a fi modificat actualul tarif de zi.
Viceprimarul Gavril Vîrvara, care gestionează și activitatea de autorizare a taxiurilor din Suceava, a precizat că solicitarea taximetriștilor va fi discutată în ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare, în condițiile în care aceștia vor prezenta o situație actuală a cheltuielilor și veniturilor, conform normelor legale de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane, bunuri sau mărfuri, în regim de taxi.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Auchan România, votat „Magazinul Anului 2025” în retailul autohton și premiat pentru produse marcă proprie românești

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu