O parte dintre taximetriștii suceveni au umflat tarifele, pentru a-și jecmăni clienții.
Astfel, la doar câteva luni după ce au solicitat și li s-a aprobat o majorare de tarife de 50%, o parte dintre taximetriști s-au gândit că pot face mai mulți bani, păcălindu-i pe clienți cu niște tarife inventate de ei. Unii pur și simplu au dublat tariful valabil anterior, de 1,2 lei pe km, încasând 2,4 lei pe km.
“Am avut surpriza ca în urma efectuării unor controale zilnice la taximetriștii autorizați să-i descoperim pe unii care încasau de la clienți niște tarife aberante și ilegale. Tariful maximal stabilit prin Consiliul Local este de 1,8 lei/km, dar am găsit și tarife de 2 lei/km, de 2,2/km și chiar de 2,4/km. Dacă la unii am găsit probleme de autorizare, care nu sunt grave și i-am ajutat să intre în legalitate, astfel de cazuri nu le putem tolera. E hoție pe față și pentru asta îi vom pedepsi cu amenzi de la 5.000 la 25.000 lei”, a declarat viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșosvchi, care are în atribuții și autorizarea și controlarea activității taximetriștilor.
Controalele au fost demarate la scurt timp după ce Primăria Suceava le-a impus taximetriștilor să afișeze pe mașini inscripția “Orice cursă efectuată fără aparat de taxat este gratuită”, precum și tarifele de zi și de noapte, care nu pot depăși 1,8 lei/km.





