Taximetrist înjunghiat de un client, la Timișoara

Un taximetrist din Timișoara a fost înjunghiat, în noaptea de marți spre miercuri, de un client. Ulterior, agresorul a fugit cu portofelul pe care l-a furat din mașină, fiind căutat de polițiști, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, pe strada Pepinierei, aflată în zona Girocului din Timișoara. În mașina unui taximetrist s-a urcat, din zona Gării de Nord, un client tânăr, de aproximativ 22 – 23 de ani, care l-a rugat pe șofer să îl ducă pe str. Pepinierei.
Conform polițiștilor timișeni, în momentul în care taximetristul a intrat pe stradă, clientul, care se afla pe bancheta din spate, a început să îl lovească cu un cuțit sau un obiect ascuțit de mai multe ori. După ce a furat portofelul taximetristului, în care se afla o sumă de bani, agresorul a fugit printre blocuri.
Șoferul, în vârstă de 36 de ani, nu a fost rănit grav, astfel că a reușit să-și anunțe colegii taximetriști cu privire la incident. Imediat, zeci de mașini au plecat spre str. Pepinierei, iar taximetriștii au început să-l caute pe agresor în zonă.
Șoferul s-a ales cu câteva tăieturi la nivelul mâinilor și spatelui, care nu-i pun viața în pericol, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În acest caz, polițiștii timișeni fac verificări pentru găsirea agresorului.

Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Primăria Suceava reduce numărul taxiurilor și instituie taxa de staționare de 300 de lei anual pe autovehicul taxi

Un adolescent în vârstă de 17 ani l-a înjunghiat pe șoferul unei mașini de ridesharing. Totul pentru o diferență de preț de doi lei

Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani
Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani