Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care lucra pe un taxi din Suceava în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost luat la bătaie de un tânăr, după ce a refuzat să ia în autoturismul său șapte clienți odată. Victima agresiunii, Florin P., a sunat la poliție în jurul orei 4.30, imediat după ce s-a produs agresiunea. Conform anchetei polițiștilor, acesta a ajuns cu mașina în fața unui local, pentru a prelua o comandă. El s-a trezit că trei tineri și patru tinere vor să urce în mașină, condiții în care i-a refuzat, spunând că poate prelua maxim cinci clienți. În acest moment, unul dintre tineri, încă necunoscut, i-a aplicat un pumn în figură taximetristului, după care a plecat din zonă.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.