Valoarea taxelor și impozitelor locale pe care le vor plăti sucevenii anul viitor, în calitate de persoane fizice, dar și de persoane juridice, a fost stabilită ieri, în cadrul unei ședințe de îndată a Consiliului Local Suceava.
Ședința a fost convocată de primarul Ion Lungu, deoarece termenul limită de stabilire a acestora era 7 noiembrie, iar în ședința ordinară de la finele lunii octombrie, discuțiile contradictorii au dus la amânarea luării unei decizii.
Inițiatorul proiectului a explicat că, după întâlnirea informală demiercuri, au fost făcute mici modificări, atât ca urmare a solicitărilor consilierilor, cât și a simulărilor făcute pe cazuri concrete.
„Am făcut corecturile la acel articol ce viza impozitul pe clădirile nerezidențiale pentru persoane fizice, care avea efect asupra impozitelor sucevenilor care dețin garaje sau alte tipuri de clădiri în afara celor de locuință, prin reducerea cotei de impozitare de la 1,3%, cât era în proiectul inițial, la 0,2%. Din simulările făcute ieșeau niște anomalii – unii aveau de plătit 500 de lei la garaj și până în 200 de lei pentru apartament”, a spus primarul Ion Lungu, care a precizat că peste 90% din taxele și impozitele pentru 2016 vor fi la fel cu cele pentru 2015.
Situația este complicată de faptul că aceste taxe și impozite trebuie aplicate în conformitate cu noul Cod Fiscal, care este total diferit de cel aplicat anul acesta, fiind făcute o mulțime de modificări.
„Nu avem o bază exactă de comparație, vom avea după 31 martie, când expiră termenul limită până la care contribuabilii au obligația de a depune declarații de impunere – abia atunci vom ști care sunt imobilele în care locuiesc, pe care le dețin dar nu sunt locuite, care sunt deținute de persoane juridice și sunt folosite ca locuințe rezidențiale… Astăzi nu avem de unde ști exact. Noul Cod Fiscal nu are corespondent în cel vechi, este altfel. Anomaliile vom avea posibilitatea să le corectăm, prin Consiliul Local”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
De altfel, o parte din consilierii locali au și reclamat faptul că este greu de înțeles pentru un cetățean ce are de plătit, dacă citește proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele pe 2016, chiar de are și Codul Fiscal alături, mai ales că nici măcar normele de aplicare a acestuia nu au apărut încă.
În vreme ce unele voci au cerut ca totul să se aplice la minim, ca taxe și impozite – o abordare populistă, care ar duce la situații absurde, în care municipalitatea să nu aibă bani nici măcar pentru funcționare, nici gând să mai și facă ceva pentru cetățeni, alții au spus că este nevoie de moderație.
„Dorim un oraș dezvoltat, cu străzi asfaltate, cu blocuri reabilitate, cu parcuri și locuri de joacă, care să corespundă cerințelor populației. Nu se poate face nimic fără taxe și impozite. De aceea nu suntem de acord cu propunerile populiste, de reducere la zero a taxelor și impozitelor. Plus că nu este nici legal așa ceva”, a spus consilierul local Dan Roibu.
Importanța menținerii taxelor și impozitelor la același nivel cu 2015 a fost subliniată și de inițiator, primarul Ion Lungu:
„La început de an am forțat bugetul, care a fost mărit cu 40%, iar încasările sunt doar la jumătate din așteptări. Suntem într-o situație de semiblocaj, avem plăți restante de 10 milioane de lei. Să majorăm taxele și impozitele nu sunt de acord, pentru că se vede clar că nu există putere de plată din partea populației nici măcar la nivelul actual, dacă ne uităm la gradul de încasare. Am făcut tot posibilul pentru menținerea lor la același nivel, dar prin cotele minime pe care trebuie să le aplicăm conform Codului Fiscal, în cazul unor taxe valoarea crește automat”.
În cele din urmă, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 15 voturi „pentru” și o abținere, la ședință fiind prezenți doar 16 consilieri locali, adică exact câți erau necesari pentru ca ședința să aibă loc.