Proiect de HCL

Taxele și impozitele locale din Suceava nu vor fi majorate pentru 2024, dar cresc cu indicele de inflație

Primaria Suceava
Primaria Suceava

Municipalitatea suceveană nu va majora taxele și impozitele locale pentru 2024, dar o creștere a valorii acestora se va înregistra, ca urmare a actualizării indicelui de inflație.
Primarul Ion Lungu a precizat că în ședința din 23 noiembrie urmează să fie aprobată o hotărâre de Consiliu Local cu privire la taxele și impozitele valabile în 2024 în municipiul reședință de județ.
”Nu creștem taxele și impozitele locale, dar conform legii, vor fi actualizate cu rata inflației”, a spus Lungu, care a prezentat și o serie de exemple de impozite la apartamente și autoturisme.
De exemplu, la un apartament cu două camere, de 25 mp, impozitul este de 102 lei, iar în 2024 va fi de 116 lei, în vreme ce la un apartament cu două camere de 45 de mp, impozitul crește de la 184 de lei la 209 lei.
La un apartament cu trei camere în zona A, cu 65 de mp, impozitul crește de la 266 lei la 303 lei, iar pentru un apartament cu patru camere în zona A de 75 mp, impozitul crește de la 307 lei la 349 lei.
Pentru autoturisme, impozitul crește de la 55 de lei la 65 de lei pentru autoturismele sub 1000 cmc, de la 66 de lei la 78 de lei pentru cele sub 1200 cmc, pentru cele sub 1400 cmc de la 77 de lei la 91 de lei.
Pentru autoturismele cu capacitate sub 1600 cmc, impozitul crește de la 88 lei la 104 lei, la cele sub 1900 cmc, de la 250 lei la 280 de lei, iar la cele peste 2000 cmc, creșterea este tot de la 250 lei la 280 de lei.

Recomandări

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.