Orban:

Taxele pentru mașini second hand din noul Cod Fiscal, posibilă încălcare a Tratatul de aderare



Taxele pentru mașini second hand din noul Cod Fiscal, posibilă încălcare a Tratatul de aderare
Taxele pentru mașini second hand din noul Cod Fiscal, posibilă încălcare a Tratatul de aderare

Prevederea noului Cod Fiscal referitoare la taxele pentru mașinile second hand ar putea fi considerată o încălcare a Tratatului UE, ceea ce, în ultimă instanță, ar putea atrage sancțiuni financiare „extrem de dure”, a declarat, vineri, la Școala de vară a TNL, secretarul de stat în MIE Leonard Orban.
El a spus că „este foarte important ca, de la momentul aderării, România să îndeplinească toate angajamentele pe care și le-a asumat prin Tratatul de aderare și să evite sub orice formă încălcarea prevederilor Tratatului Uniunii Europene”.
„Un exemplu în acest sens este Codul Fiscal, în ceea ce privește taxele pentru mașinile second hand. În cazul Poloniei și Ungariei, Comisia Europeană a deschis această procedură de încălcare a Tratatului pentru prevederi relativ similare ca la noi. Nu știu sigur dacă acest lucru se va produce și în cazul României”, a precizat secretarul de stat.
El a subliniat că, într-o primă fază, România va fi „somată” să-și amendeze legislația în vigoare, următorul pas fiind cel al sancțiunilor financiare.
„Am atras atenția că este extrem de importantă aplicarea foarte strictă a prevederilor UE”, a spus Orban, adăugând că o primă soluție este amendarea legislației.
„Dacă nu o faci, sancțiunile financiare sunt extrem de dure”, a conchis el.
Potrivit noului Cod Fiscal, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie, de la acea dată va fi introdusă o taxă de înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, inclusiv comerciale, cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv.
Taxelor, stabilite în Parlament, sunt sensibil mai mari decât sumele propuse de Guvern în proiectul de modificare a Codului Fiscal.
În cazul mașinilor care respectă normele de poluare Euro 3 cu o capacitate cilindrică mai mică de 1.600 cmc și cu o vechime mai mică de șase luni, taxa a fost stabilită la 612 euro, iar pentru cele cu o capacitate cilindrică de peste 3.000 cmc, mai vechi de șase ani, la 5.070 euro.
Pentru o mașină Euro 2 cu capacitatea cilindrică de 1.600 cmc taxa va fi de 2.704 euro, iar pentru cele cu o capacitate de peste 3.000 cmc vor fi plătiți 6.240 de euro.
Posesorii de autovehicule din clasa Euro 1 cu o capacitate cilindrică de până la 1.600 de cmc vor achit 3.744 euro, în timp ce pentru autoturismele cu o capacitate de peste 3.000 cmc taxa a fost fixată la 7.020 de euro.
În cazul mașinilor noneuro, taxa de înmatriculare este de 4.000 euro pentru motorizări de până în 1.600 cmc și de 7.500 euro pentru mașinile cu o capacitate de peste 3.000 cmc.
Ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu, s-a pronunțat în favoarea menținerii taxelor pentru înmatricularea autovehiculelor second-hand, după ce Comisia Europeană a criticat statele cu astfel de proceduri.
„Aveam două opțiuni: să lăsăm piața complet deschisă și să se întâmple ca în Polonia, să pierdem un vector de dezvoltare extrem de important, pe care-l reprezintă industria de automobile, sau să asigurăm o coerență a politicilor astfel ca numărul autovehiculelor poluante și periculoase pentru circulație să fie redus”, a afirmat Vlădescu, la începutul lunii iulie.



Recomandări

Sucevenii care își cumpără mașini second-hand din străinătate, blocați la înmatriculare de o ștampilă a Primăriei

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Suceava
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Suceava

Condițiile de acordare a primei de 3.000 de lei în noul program „Rabla”, fără obligația de a fi cumpărate mașini noi

Ion Lungu a spus că municipiul Suceava, pe baza numărului de locuitori, are dreptul la casarea prin acest program a 20.000 de autovehicule uzate
Ion Lungu a spus că municipiul Suceava, pe baza numărului de locuitori, are dreptul la casarea prin acest program a 20.000 de autovehicule uzate