Alimentele grase (junk food) și băuturile carbogazoase ar putea fi impozitate, în Marea Britanie, cu o taxă pe grăsime, care s-ar putea dovedi eficientă în lupta împotriva obezității și ar putea genera venituri suplimentare pentru buget, informează dailymail.co.uk.
The Food Standards Agency va analiza dacă astfel de taxe au șanse reale de a-i determina pe oameni să facă alegeri gastronomice mai bune.
Dacă aceste taxe vor fi adoptate, ele vor opera pe același principiu ca taxele pe tutun și pe alcool, încasările realizate de pe urma lor fiind folosite pentru a schimba comportamentele oamenilor și pentru a strânge fonduri.
Cea mai probabilă opțiune vizează aplicarea acestei taxe la produsele alimentare procesate, snacksuri și băuturi carbogazoase.
Potrivit altui scenariu, taxa TVA de 17% va fi aplicată la produsele din lapte integral, unt și brânzeturi, pentru a încuraja populația să aleagă produse lactate cu un conținut mai mic de grăsimi. În Marea Britanie, produsele alimentare sunt exceptate de la plata TVA-ului.
Populația din Marea Britanie consumă prea multe grăsimi saturate, acestea fiind asociate cu blocaje arteriale, maladii cardiace și decese premature, potrivit unor studii recente.
Beneficii pentru sănătate
Un alt studiu a afirmat că schimbările în preferințele alimentare cauzate de introducerea taxei pe grăsime ar putea preveni 3.000 de decese în fiecare an. În 2009, British Medical Association a fost foarte aproape de a introduce o taxă suplimentară pentru ciocolată.
National Obesity Forum din Marea Britanie a susținut această idee, afirmând că o astfel de inițiativă va reduce numărul de atacuri cardiace, atacuri cerebrale, obezitate și diabet.
În Statele Unite, președintele Barack Obama intenționează să introducă o taxă asemănătoare pentru băuturile carbogazoase, cu scopul de a strânge fonduri ce vor fi direcționate către serviciile medicale. O inițiativă similară este pe cale să fie implementată în statul New York.
Danemarca și România au în plan introducerea de taxe pentru anumite alimente
Și alte țări vizează introducerea unor taxe pentru anumite tipuri de alimente – Danemarca, pentru grăsimile saturate din produsele lactate, iar România, pentru o serie de produse considerate nesănătoase.
Ministerul Sănătății din România a anunțat în ianuarie că intenționează să introducă o nouă taxă, după cea de viciu, și anume taxa pe fast food, pentru susținerea programelor naționale de sănătate.
„Intenționăm introducerea unei taxe pe fast food, dulcuri, băuturi carbogazoase pentru susținerea unor programe naționale de sănătate”, a spus atunci ministrul Sănătății, Attila Cseke.
Potrivit statisticilor Ministerului Sănătății, aproape un român din doi este supraponderal, țara ocupând locul al treilea în Europa după prevalența obezității. Bolile și problemele asociate cu obiceiurile alimentare nesănătoase au înregistrat un progres în ultimii ani, în special în rândul tinerilor.