Majorarea taxei de salubritate cu 60 la sută în municipiul Suceava nu va fi votată de consilierii locali ai PSD. Consilierul Virginel Iordache a declarat, luni, în conferință de presă, că „de la fanarioți încoace, este taxa de salubritate este cea mai perversă taxă care s-a instituit vreodată într-un municipiu”. Iordache a catalogat ca iluzoriu exemplul dat de primarul de Suceava, Ion Lungu, conform căruia modul de încasare a acestei taxe protejează familiile numeroase deoarece dacă într-o garsonieră ar locui 8 persoane ar fi încasate numai 4. „Doar în 0,1 la sută din spațiile de locuit stau 8 persoane, acesta este un exemplu iluzoriu, virtual. Nu este decât o nouă taxă pe spatele suceveanului. Dacă până acum la Suceava gunoiul era transportat la prețuri mai mari decât transportul echipei naționale de fotbal la meciurile internaționale, acum deșeurile menajere sucevene sunt cele mai scumpe din România. Consilierii PSD se vor opune unui asemenea proiect”, a spus Virginel Iordache.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, recent, că Suceava are printre cele mai mici taxe de salubrizare din țară și colectează doar jumătate din suma pe care ar trebui să o plătească locuitorii. Lungu crede că după majorare suma care va fi colectată la bugetul local va crește. Acum taxa este de 2,5 lei/ persoană iar factura la salubrizare a orașului este în jur de 4 miliarde de lei vechi pe lună, din care peste 2 miliarde cheltuielile de transport la Botoșani. De la 1 ianuarie 2011, propunerea lui Lungu este ca taxa să se majoreze la 4 lei ron /persoană, deci cu 60 la sută.
Poziție
Taxa de salubritate, apreciată de PSD ca „cea mai perversă, de la fanarioți încoace”
