Măsură

Taxă de parcare în curtea Spitalului Județean



Conducerea Spitalului Județean Suceava intenționează să pună taxă de parcare pentru șoferii care își lasă mașina în curtea unității, acesta fiind un mod de a mai obține niște bani pentru spital, care și așa duce lipsă de fonduri.
Directorul spitalului, economist Costică Dăscăliuc, a declarat ieri sunt mașini care staționează în cele două curți a unității câte o zi întreagă, timp în care proprietarii sunt la control medical, dar că sunt și cetățeni de la blocurile din apropierea spitalului care pur și simplu își parchează mașina după poarta spitalului, în lipsa unui garaj sau a unui loc de parcare, ocupând astfel spațiile existențe în jurul „spitalul nou” și a „spitalul vechi”.
Costică Dăscăliuc vrea să impună un sistem de monitorizare a intrării mașinilor și staționării acestora în parcările spitalului, astfel încât doar personalul unității să poată beneficia de aceste spații în mod gratuit. Dăscăliuc spune că mașinile personalului spitalului vor purta o inscripție particulară, prin care vor putea fi depistate la un control de rutină prin parcare.
Directorul Spitalului Județean propune o taxă de un euro – un euro jumătate pentru parcarea mașinilor pe spațiile ce aparțin acestei unități. Propunerea acestuia urmează a fi dezbătută de membrii consiliului consultativ al unității.



Recomandări

Prefectul Andronachi explică de ce este necesară reanalizarea hotărârilor privind locurile de parcare și taxele locale din Suceava

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare
Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare