Taxa auto la camioane a fost redusă la nivelul din iulie, dar s-a triplat pentru comerciale ușoare



Taxa pe poluare auto pentru vehicule comerciale medii și grele, precum și pentru microbuze și autobuze a fost redusă la valorile din iulie, prin ordonanța de urgență aprobată miercuri de Guvern, dar a fost triplată pentru autovehiculele comerciale ușoare cu motoare mai mari de 2 litri. Ordonanța Guvernului de săptămâna trecută tripla taxa auto pentru toate vehiculele, cu mențiunea că cele noi cu motoare mai mici de 2 litri sunt scutite de la plata taxei în perioada 15 decembrie – 31 decembrie 2009.
Prin noul act normativ, publicat joi în Monitorul Oficial, valorile taxei specifice pentru vehicule comerciale medii, grele, pentru microbuze și autobuze au fost modificate și aduse la nivelul de dinainte de ordonanța de săptămâna trecută, calculele fiind făcute după taxa valabilă în intervalul iulie-decembrie.
Pentru vehiculele comerciale ușoare formula de calcul rămâne aceeași ca la autoturisme, astfel că pentru cele noi care au motoare mai mici de 2 litri nu va fi percepută taxa pe poluare auto, dar cele cu propulsoare mai mari vor fi taxate triplu.
Taxa auto pentru un camion nou cu motor Euro 4 de 8 litri este de 800 de euro, în loc de 2.400 de euro cât prevedea ordonanța de săptămâna trecută. Pentru un motor de aceeași capacitate cilindrică, dar care este vechi de 4-5 ani și care corespunde normelor Euro 3, taxa auto este de puțin peste 1.600 de euro.
Un vehicul cu motor de 8 litri Euro 2 vechi de 9-10 ani are o taxă de 2.720 euro, iar în cazul unui autovehicul cu aceleași specificații tehnice, dar care corespunde normelor Euro 1 și are 14-15 ani vechime, cuantumul este de aproape 1.700 de euro. În cazul unui autovehicul mai vechi de 15 ani, cu propulsor de 8 litri Non Euro, taxa este de 3.600 de euro, în condițiile în care o triplare a cuantumului ar fi dus la aproape 11.000 de euro.
Pentru un vehicul comercial ușor (cu masă maximă autorizată de până la 3,5 tone) nou și care are un motor de 2,4 sau 2,5 litri, taxa auto va fi cuprinsă între 3.800 și 4.000 de euro, dar poate ajunge la 6.400 de euro în cazul propulsoarelor de 3 litri.
Același vehicul utilitar echipat însă cu motor Euro 3 de 2,5 litri va avea o taxă de aproape 7.000 de euro, iar pentru un propulsor mai mare, de 3 litri, tot Euro 3, taxa triplată va trece de 11.000 de euro.
În cazul unui vehicul comercial ușor echipat cu un propulsor de 2,5 litri Euro 2 cuantumul se ridică la 7.600 de euro, iar pentru un motor de 3.000 de centimetri cubi (cmc) taxa va fi de circa 13.300 de euro, începând cu 15 decembrie. Pentru un motor Euro 1 de 3.000 cmc valoarea taxei va trece ușor de 7.500 de euro, iar pentru un propulsor de aceeași capacitate cilindrică, dar Non Euro, cuantumul ajunge la 14.500 de euro.
Taxa de poluare auto a fost triplată începând de luni, 8 decembrie, dar Guvernul a decis, pe fondul protestelor proprietarilor de vehicule programați în această săptămână la administrațiile financiare pentru plata taxei de înmatriculare, să amâne majorarea sumei de plată până la 15 decembrie, dată anunțată de altfel inițial pentru introducerea noilor valori.
Executivul a mai decis că proprietarii de vehicule care au plătit taxa la valoarea majorată începând cu această săptămână vor primi înapoi diferența de bani.