Taxa pe poluarea auto a fost triplată luni, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a ordonanței Guvernului privind modificarea taxei, iar toate persoanele care o achită începând de ieri vor plăti după noul sistem de calcul. În ordonanța de urgență a Guvernului, publicată luni în Monitorul Oficial (MO), nu este menționată data de la care taxa va fi triplată, astfel că prevederile actului normativ a intrat în vigoare la momentul publicării în MO.
Ordonanța menționează însă că, începând din 15 decembrie, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 de centimetri cubi (cmc) și care sunt înmatriculate pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene sunt exceptate de la plata taxei pe poluare până la data de 31 decembrie 2009.
De asemenea, începând de luni, 8 decembrie, sunt exceptate de la plata taxei auto toate mașinile conforme normelor Euro 5 și Euro 6, precum și vehiculele electrice și hibride.
Administrațiile financiare au primit ieri dimineață noul software prin care este calculată taxa, precum și Monitorul Oficial în care este publicată ordonanța. Administrațiile financiare vor recalcula taxa pe poluare auto din nou pentru dosarele analizate luni, după noua formulă, pentru că ordonanța a intrat în vigoare la data publicării.
Administrațiile financiare sunt obligate să calculeze taxa pe poluare auto în termen de două zile lucrătoare de la depunerea dosarului cu actele mașinii, iar plata se face ulterior la trezoreria de care aparține proprietarul autovehiculului.