Judecătorii Tribunalului Suceava i-au condamnat ieri la opt, respectiv cinci ani de închisoare, pe Ionel Tulbure, în vârstă de 48 de ani, și pe Marius Tulbure, de 25 de ani, tată și fiu, ambii din comuna Rădășeni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Cei doi au fost arestați preventiv și trimiși în judecată în primăvara anului trecut, fiind acuzați că, pe 13 februarie 2012, în jurul orei 17:30, l-au bătut cu sălbăticie pe un consătean de-al lor, Mihail Pavăl, de 43 de ani.
Cu aproximativ două luni în urmă, susțin anchetatorii, victima l-a bătut pe Ionel Tulbure și i-a provocat acestuia din urmă leziuni pentru care a avut nevoie de aproape o lună de îngrijiri medicale.
Deși a depus plângere la poliție, iar agresorul era cercetat într-un dosar penal, Ionel Tulbure a considerat că trebuie să se răzbune și să-i dea o corecție consăteanului său.
Ionel Tulbure se afla împreună cu fiul său, Marius Tulbure, când s-a întâlnit într-un magazin de pâine de pe raza satului Rădășeni cu consăteanul care îl bătuse cu două luni în urmă. Cei doi, tată și fiu, au tăbărât cu pumnii și picioarele pe Mihai Pavăl, tânărul de 25 de ani lovind victima cu o bărdiță în zona capului și a membrelor inferioare.
Agresorii au tras victima afară și au continuat să o lovească.
„Victima s-a prăbușit la pământ, pe zăpadă, iar inculpații au continuat să o lovească minute în șir cu picioarele în zona corpului, în special a coastelor”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.
Mihai Pavăl a fost transportat la spital, iar medicii au stabilit că viața i-a fost pusă în pericol.
Sentința Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată la instanțele superioare.
Sentință
Tată și fiu, condamnați la opt, respectiv cinci ani de închisoare, pentru o tentativă de omor calificat
