Țața Floarea, de pe dealul Tisei, are 72 de ani, doi copii la oraș, care o vizitează o dată pe an și cinci nepoți care n-o prea știu. Țața Floarea sapă singură un petec argilos de teren, unde cultivă, într-o parcelare înțeleasă doar de ea, câteva cuiburi de cartofi, fire răzlețe de roșii, păstăi pe arac. Țața Floarea a fost în vremea lui Ceaușescu săracă. Săracă a rămas și în capitalism. Cu fiecare an, casa i s-a povârnit și sărăcia a devenit mai adâncă. Sărăcia din vremea lui Iliescu suportă comparații cu sărăcia din vremea lui Băsescu. Îi pare acum mai neomenoasă. S-au scumpit toate, zice țața Floarea, prețurile la litrul de ulei și la kilul de sare fiind, pentru ea, singurele elemente de atingere cu politica. Altfel, țața Floarea a rămas completamente virgină la capitolul politichie. Nu știe nici un nume de ministru, nu înțelege ce-i ăla Parlament. Știe doar că an de an se scumpesc uleiul și sarea.
Între timp viața politică românească se consumă avântat între un dans la mare al președintelui Băsescu (mult mai țopăie prin cârciumi omul ăsta) și un ligament bandajat al premierului Tăriceanu. O întrebare prezentă în gazete este unde va merge domnul Radu Timofte, încă șef peste spionii interni. Adică va fi ambasador după rețeta exersată de Costin Georgescu, va face ca Măgureanu partid, se va pensiona în munți? Destinul domnului Timofte interesează o țară plină de spioni. Ei sunt, pricep, și în redacții, și în Parlament, ocupă fotolii de miniștri și conduc marile afaceri private. N-avem urcușuri la nivelul de trai, avem în schimb creșteri spectaculoase la capitolul servicii secrete. Ca număr de structuri și ca număr de ofițeri. Ce grad o avea femeia de serviciu de la A.M. Press? Ce ofițeri sub acoperire or fi în redacția pe care o conduc? Mă uit, de câteva zile, cu o atenție încordată la secretara mea Mihaela, fată care lucrează cu mine de ani. O fi general?
Spionita ne-a cuprins pe toți. E subiectul lansat și relansat între două bătute și cu ciardaș de Generalul Flotă. Spioni, spioni și iar spioni. Securitatea lui Ceaușescu începe să rămână faza idilică a serviciilor secrete, reumflate cu pompa de președintele în exerciț. Interesându-ne toți de soarta postactivă a lui Radu Timofte, am uitat cu desăvârșire de țața Floarea. Dar a interesat vreodată pe cineva destinul țaței Floarea? Politica face abstracție de țața Floarea. Ea figurează doar numeric la capitolul cap de locuitor. Ea își prășește singură porumbul și este mai presus de bănuiala că ar fi spion. Nefiind spion, țața Floarea nu contează.
