Li s-a înfundat

Tată, fiu și noră, arestați joi noapte



Marcu, Neculai Mihai și Somna Rostaș au primit mandate de arestare pentru 29 de zile
Marcu, Neculai Mihai și Somna Rostaș au primit mandate de arestare pentru 29 de zile

Tatăl, fiul și nora își vor petrece luna octombrie în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava. Originari din cartierul Ițcani, Marcu, Neculai Mihai și Somna Rostaș au primit mandate de arestare pentru 29 de zile pentru infracțiunile de constituire de grup organizat, trafic de persoane și trafic de minori.
Tribunalul Suceava a acceptat joi seară cererile procurorilor Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), iar persoanele vizate au fost trimise după gratii. Până acum, anchetatorii au stabilit că victimele racolate de Marcu Rostaș, de 59 de ani, fiul acestuia, Neculai Mihai Rostaș, de 35 de ani și soția ultimului, Somna Rostaș, proveneau din județul Suceava, dar există indicii că printre cei duși la cerșit se află și mai multe persoane din județul Botoșani.
Un al patrulea membru al grupării, Cezar Amarildu Rostaș, de 29 de ani, a scăpat ceva mai ieftin, pe numele său fiind formulată doar interdicția de a părăsi localitatea.
Anchetatorii nu exclud ca în acest dosar să fie operate și alte percheziții domiciliare, urmate de rețineri de persoane, deoarece se bănuiește că rețeaua era mult mai complexă, cu ramificații importante.
La perchezițiile de joi a fost găsit și un minor
Perchezițiile efectuate joi dimineață la locuințele țiganilor care exploatau minorii și persoanele cu handicap, trimițându-le la cerșit, i-au ajutat pe oamenii legii să adune date importante la dosar. La casa unuia dintre membrii familiei Rostaș a fost găsit un minor, folosit la cerșit, dar și mai multe acte de identitate ale persoanelor traficate.
Cei mai mulți minori care au ajuns să fie exploatați de clanul Rostaș provin din centre de plasament, iar o parte dintre ei erau cunoscuți pentru acte de delicvență. Părinții unora dintre copii au încercat să-i recupereze de la familia Rostaș, dar fără succes.
Minorii erau trimiși la cerșit prin piețe, intersecții, parcări și baruri de pe raza municipiului Suceava, iar persoanele cu handicap erau luate și duse în Polonia. În Varșovia și alte orașe poloneze, persoanele cu handicap erau cazate în același loc cu membrii familiei Rostaș. Banii obținuți după fiecare zi de cerșit, în medie câte 100 de euro, erau adunați și folosiți în interese personale de indivizii din Ițcani. Gruparea a acționat vreme de trei ani, iar oamenii legii spun că cei care refuzau să meargă la cerșit erau agresați fizic și umiliți.



Recomandări

Deputata Veronica Grosu îi solicită premierului Bolojan să oprească risipa banilor publici și să redea facilitățile persoanelor cu dizabilități

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja
Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja