Tarja Turunen cântă la București pe 25 ianuarie



Tarja Turunen, regina metalului finlandez, va susține un concert de excepție la Sala Palatului pe 25 ianuarie, în cadrul turneului de rămas-bun, care promovează cel mai recent album al artistei, „What Lies Beneath”.
Fanii au șansa să o vadă pe Tarja Turunen ultima dată pentru următorii cinci ani, informează eventim.ro.
După sfârșitul acestui turneu, Tarja și trupa ei vor lua o pauză de cinci ani și fiecare se va concentra asupra proiectelor personale. Tarja va cânta atât melodiile care au făcut-o celebră, cât și cântecele de pe al treilea album solo.
Biletele pentru concert se găsesc în rețeaua Eventim- magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, Sala Palatului și online pe eventim.ro, la prețuri cuprinse între 75 și 195 de lei.
Tarja Turunen este cântăreață, compozitoare și pianistă de origine finlandeză, binecunoscută ca solistă a formației de metal simfonic, Nightwish. După ce a părăsit trupa, a lucrat la cariera ei solo și foarte rapid a devenit un nume pe scena muzicală a metalului internațional.
Tarja Turunen a cântat, anul acesta, în august, la Festivalul Artmania de la Sibiu.