Tariful social pentru energia electrică va fi menținut până la 1 iulie 2007, când va fi înlocuit cu un alt tip de sprijin acordat de autorități persoanelor cu venituri reduse, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, președintele ANRE, Nicolae Opriș.
„Așa cum se acordă ajutoare pentru consumul de gaze naturale sau energie termică, așa trebuie acordate măsuri compensatorii la persoanele defavorizate, care nu-și pot achita factura la energia electrică”, a afirmat șeful Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
El a precizat că ajutoarele vor fi acordate de către Ministerul Muncii.
Potrivit normelor ANRE, tariful social este destinat, din noiembrie 2005, exclusiv abonaților cu un venit mediu lunar net, pe membru de familie, mai mic sau egal cu salariul mediu pe economie.
Acest tip de tarif este aplicat doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului.
La introducerea condițiilor respective, în noiembrie 2005, ANRE estima că tariful social va fi menținut până la 1 ianuarie 2007, dată de la care beneficiarii acestui tip de tarifare ar fi urmat să fie încadrați în categoria consumatorilor vulnerabili, care nu-și pot achita factura și pot primi ajutor din partea unor diverse instituții.
Ministrul Economiei, Codruț Șereș, a afirmat, în luna aprilie, că înlocuirea tarifelor sociale la energie electrică cu ajutoare sociale pentru categoriile defavorizate este motivată, printre altele, de metodologiile de tarifare acceptate de Uniunea Europeană.
Circa două milioane de consumatori beneficiază, la nivel național, de tariful social la electricitate.
Modificări
Tariful social la energia electrică va fi menținut până la 1 iulie 2007






