Tarifele de Revelion în țară și străinătate, mai mici cu 10-15% în acest an



Prețurile pachetelor turistice pentru Revelion, cât și pe perioada întregului sezon de iarnă, prezentate de turoperatori la târgul Winter Holiday, au scăzut în medie cu 10-15% în acest an, a declarat agenției MEDIAFAX Corina Martin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
Majoritatea ofertelor celor peste 100 de expozanți la târg sunt pachete turistice externe, o mare parte dintre agenții promovând exlusiv aceste destinații. Unii agenți de turism explică ponderea mai mare a ofertelor externe prin faptul că, în multe cazuri, acestea sunt mai ieftine și mai tentante decât cele din stațiunile românești.
Ca o confirmare a faptului că centrul de greutate al târgului este dat de ofertele externe, deschiderea oficială a manifestației nu a debutat cu o melodie tradițional românească, ci cu „I’m alive”, interpretată de Celine Dion.
După cuvântul de deschidere al ministrului Elena Udrea, câțiva directori ai unor mari agenții de turism i-au oferit acesteia buchete de flori, iar ANAT i-a acordat titlul de președinte onorific al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică.
„Sperăm ca din această iarnă să vindem România ca destinație turistică atât pe piața internă, cât mai ales la extern”, a spus Udrea.
Ofertele de Revelion pentru stațiunile autohtnone au prețuri cuprinse între câteva sute de lei și câteva mii de lei pentru 3-5 nopți de cazare, în funcție de grandul de confort al hotelului și de stațiunea în care este amplasat.
Astfel, cinci nopți în perioada Revelionului la un hotel de două stele în Maramureș costă între 850 lei și 1.100 lei de persoană, iar la un hotel de trei stele prețul unui pachet de trei nopți depășește 1.500 de lei.
Trei nopți de cazare pentru o persoană, în perioada 30 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011, costă circa 600 de lei la un hotel de trei stele în stațiunea Călimănești-Căciulata și între 800 și 900 de lei la Olănești. Un pachet similar are prețuri cuprinse între 700 și 900 de lei la Băile Govora sau Herculane.
La un hotel de trei stele din Covasna un loc într-o cameră pentru patru noți de Revelion costă între 2.000 și 2.500 de lei la un hotel de trei stele, iar la Băile Tușnad, un astfel de pachet depășește 1.300 de lei.
Prețuri cuprinse între 800 și 1.000 de lei de persoană pentru trei noți în perioada Revelionului sunt practicate și de hotelurile de trei stele din stațiunile Sovata, Vatra Dornei sau Băile Felix.
Patru nopți la un hotel de trei stele în Bucovina costă peste 1.000 de lei, iar la patru stele tarifele depășesc 2.000 de lei de persoană. Un pachet de cinci nopți la Bran-Moeciu poate depăși 1.500 de lei de persoană la trei stele, iar la patru stele tariful ajunge la 2.000 de lei.
La Sinaia, cazarea pentru trei nopți în perioada Revelionului, la un hotel de trei stele, costă între 1.100 și 2.000 de lei de persoană, iar la patru stele prețul poate ajunge la 3.000 de lei de persoană. Oferte similare sunt și în stațiunea Predeal, în timp ce în Poiana Brașov, patru nopți la un hotel de patru stele poate costa peste 2.500 de lei. În aceeași stațiune, prețul unui pachet de cinci nopți la un hotel de cinci stele este de aproape 4.000 de lei pentru o persoană.
La extern, prețul a șapte nopți de cazare cu demipensiune în perioada Revelionului, în stațiunea St. Kanzian din Austria costă sub 400 de euro de persoană, în timp ce pentru un pachet similar la patru stele în stațiunea austriacă Abtenau turistul trebuie să plătească între 450 și 500 de euro.
Cele mai ieftine oferte externă de Revelion sunt în Bulgaria, unde trei nopți de cazare la un hotel de trei stele pe Litoral, cu servicii all inclusive, au prețuri între 250 și 270 de euro de persoană. În stațiunea Bansko, prețul unui pachet de trei nopți este de 160-190 de euro, iar la cinci stele tariful ajunge la 390 de euro.
Patru nopți la un hotel de patru stele în Cipru, cu transport aerian inclus, costă circa 370 de euro în perioada Revelionului, iar cinci nopți la Atena, cu transport cu autocarul, ajung la aproximativ 230 de euro.
La Viena există oferte pentru patru nopți, cu transport cu avionul inclus, la un tarif de sub 350 de euro.
Cinci nopți de cazare de Revelion la Roma costă sub 480 de euro la un hotel de patru stele, iar un pachet similar la Barcelona nu depășește 530 de euro de persoană. La Paris, în schimb, cinci nopți de cazare, cu avion inclus, costă aproape 500 de euro la trei stele și circa 600 de euro la patru stele.
Pentru un hotel de patru stele în Dubai, cu transport inclus, un turist trebuie să plătească în jurul a 800 de euro pentru șapte nopți de cazare, iar la cinci stele tarifele pornesc de la 1.000 de euro de persoană și pot ajunge până la 3.000 de euro.
La Moscova, în perioada Revelionului, șase nopți de cazare, cu zbor inclus, costă aproape 900 de euro, iar un pachet de șapte nopți costă 1.000 de euro la un hotel de patru stele în Thailanda sau Maroc. Ceva mai scump este la Hong Kong, unde pentru șapte nopți, plus transfer cu avionul, turistul trebuie să plătească circa 1.200 de euro.
Liviu Iancu, liviu.iancu@mediafax.ro