Majorare impusă

Tarifele ACET la apă potabilă și canalizare vor crește de la 1 iulie



Ștefan Groza: „La fel se procedează în toate județele în care se fac investiții în rețelele de apă și canalizare cu fonduri europene”
Ștefan Groza: „La fel se procedează în toate județele în care se fac investiții în rețelele de apă și canalizare cu fonduri europene”

Sucevenii din toate localitățile în care furnizarea apei potabile este asigurată de operatorul regional ACET vor plăti mai mult pentru fiecare metru cub de apă utilizat, începând de la 1 iulie.
Noile tarife care vor fi aplicate de ACET nu sunt stabilite încă, valoarea acestora urmând să fie decisă până la jumătatea lunii iunie, în baza calculelor care vor fi făcute, dar și în urma consultării ANRSC-ului.
Directorul ACET, Ștefan Groza, a precizat că majorarea este impusă de normele Uniunii Europene, după o formulă de calcul stabilită tot de organismele europene. Mai exact, tariful apei potabile și cel al serviciilor de canalizare este influențat de mai mulți factori, principalii fiind prețul energiei electrice, cel al gazului metan, prețul combustibilului pentru autoturisme, cheltuielile de funcționare a societății, dar și datoriile pe care le are.
„Prin contractul semnat pe POS Mediu, anual trebuie făcute majorări de tarife, în baza unui algoritm care ține cont de inflație și alte aspecte economice, astfel încât operatorul de apă să nu iasă în pierdere și să poată achita împrumuturile făcute pentru accesarea fondurilor externe, de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare. La fel se procedează în toate județele în care se fac investiții în rețelele de apă și canalizare cu fonduri europene”, a declarat Ștefan Groza.
Ultima majorare de preț a serviciilor ACET a avut loc anul trecut, tot de la 1 iulie. Atunci, tariful apei potabile a crescut cu 12,45%, în vreme ce serviciile de apă-canalizare s-au scumpit cu 18%.
În prezent, prețul unui metru cub de apă este de 2,98 de lei, fără TVA, în vreme ce pentru fiecare metru cub de apă consumat mai avem de plătit 1,64 de lei, fără TVA, pentru serviciile de canalizare – epurare.



Recomandări

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Investiții majore în infrastructura din comuna Cacica, cu proiecte pentru rețele de apă și canalizare, alee pietonală și pistă de biciclete