Medicii de familie care lucrează în centrele de permanență vor primi mai mulți bani pentru serviciile medicale furnizate pacienților, potrivit ultimelor reglementări. Astfel, conform unui Ordin publicat în Monitorul Oficial în data de 14 august, doctorii din cadrul acestor structuri vor fi recompensați pentru munca depusă prin majorarea tarifului decontat de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).
Totuși, conform acelorași norme intrate în vigoare din această lună, tot ei vor fi și cei care vor suporta costurile cu asigurarea trusei de urgență. Conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava speră ca noile tarife „să fie un impuls pentru medicii de familie pentru a se asocia și a deschide noi centre de permanență în județ”.
Responsabilii instituției au explicat că, în baza actualei legislații, medicii de familie care participă la constituirea unui centru de permanență fix, care funcționează într-un spațiu pus la dispoziție de consiliul local, vor trebui să suporte cheltuielile cu dotarea și menținerea trusei de urgență cu medicamente și materiale sanitare. Pentru asemenea spații, toate cheltuielile de administrare și funcționare ale cabinetului sunt suportate de consiliile locale. Tariful orar al medicului care activează în cadrul centrului de permanență fix, de 12,8 lei/oră, se majorează din această lună cu 16,66%, adică 2,1 lei/oră în plus, pentru fiecare medic de familie care activează în cadrul centrului de permanență, indiferent dacă este medic titular sau medic angajat. Toate costurile le vor fi decontate doctorilor de CAS, în termen de 20 de zile calendaristice de la depunerea documentelor necesare decontării.
Medicii de familie, obligați să plătească singuri pentru trusa de urgență
Pe de altă parte, medicii de familie care participă la constituirea unui centru de permanență mobil, asigurând continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă în cabinetul propriu sau prin rotație în spațiul pus la dispoziție de unul dintre medicii participanți la convenția de asociere, vor suporta și cheltuielile de administrare și funcționare ale cabinetului, precum și costurile cu dotarea și menținerea trusei de urgență cu medicamente și materiale sanitare.
În această situație, tariful orar se majorează cu 50%, adică 6,4 lei/oră (de la 12,8 lei la 19,2 lei), pentru fiecare medic de familie care își desfășoară activitatea în acel cabinet, indiferent dacă este titular, asociat sau medic angajat.
De menționat că în situația în care medicul de familie îndeplinește și rolul de coordonator al centrului de permanență, tariful orar se va majora cu alte 15 procente. În ceea ce privește tariful orar pentru asistenții medicali care desfășoară serviciu în regim de gardă în cadrul centrelor de permanență, trebuie spus că acesta se calculează în funcție de salariul negociat care cuprinde toate sporurile și contribuțiile aferente. Tariful nu poate fi mai mic de 8 lei/oră și mai mare de 10 lei/oră, prevăd normele.
Un al treilea centru de permanență va fi deschis de la 1 septembrie la Cajvana
În județul Suceava funcționează la ora actuală două centre de permanență, iar un al treilea urmează a fi deschis de luna viitoare. Astfel, un centru de permanență fix a fost înființat la Vicovu de Sus, unde activează șapte medici. Aceștia acordă asistență sanitară și pentru pacienții din comunele Gălănești și Putna. Luna trecută, 125 de persoane s-au adresat acestei structuri.
Al doilea centru de permanență, „Bucovina Nord”, din Straja, este mobil și funcționează prin rotație în cabinetele medicilor de familie din Brodina, Bilca și Ulma. Șase medici lucrează în această unitate sanitară, luna trecută aici fiind acordate 155 de consultații.
Al treilea centru va deveni funcțional de la 1 septembrie, la Cajvana, și va deservi inclusiv populația din Cacica, Botoșana, Sasca Mică și Stulpicani. Șase medici vor lucra în această structură.
În acest an, fondurile alocate de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava pentru funcționarea centrelor de la Vicovu de Sus și Straja sunt de 273.490 de lei. În intervalul ianuarie-iulie, CAS a făcut deconturi în valoare de 122.820 de lei, nefiind înregistrate restanțe în ceea ce privește plata medicilor care activează în aceste două structuri.
Conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava susține înființarea unui centru de permanență și la Broșteni, localitate izolată și greu accesibilă, unde există un spațiu disponibil, dar nu și medici interesați să acorde asistență sanitară în acest regim.
Din această lună
Tarife majorate pentru medicii de familie care lucrează în centrele de permanență
