Vizită

Tăriceanu vrea să vadă spitalul din Fălticeni

Prim-ministrul României, Călin Popescu Tăriceanu, va vizita la sfârșitul acestei săptămâni județul Suceava, prilej cu care a anunțat că intenționează să vadă o serie de investiții pentru care Guvernul a alocat fonduri.
Potrivit spuselor prefectului de Suceava, Orest Onofrei, premierul va vizita spitalul municipal din Fălticeni, fiind interesat de stadiul lucrărilor de construcție a acestuia. De asemenea, în cadrul vizitei pe care o va efectua sâmbătă, 17 noiembrie, în județ, Călin Popescu se va deplasa și în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Aici, Tăriceanu vrea să verifice modul în care au fost folosite cele 10 miliarde de lei vechi pe care Guvernul i-a alocat pentru punerea în funcțiune a noii centrale termice cu cogenerare. Fondurile alocate de guvern urmau să fie folosite pentru achiziționarea de combustibil necesar pentru asigurarea căldurii în această iarnă, în condițiile în care centrala termică existentă a fost și cu arzătoare mixte pe gaz și CLU.

Recomandări

Suceava va primi minimum 250 de milioane de lei prin programul național de investiții „Energie verde” – M100

Suceava va avea la dispoziție 50 milioane euro pentru a realiza proiecte de investiții de energie regenerabilă, eficiență energetică, clădiri verzi, transport public nepoluant

Suceava va primi minimum 250 milioane lei prin programul național de investiții „Energie verde” – M100

Suceava va avea la dispoziție 50 milioane euro pentru a realiza proiecte de investiții de energie regenerabilă, eficiență energetică, clădiri verzi, transport public nepoluant
Suceava va avea la dispoziție 50 milioane euro pentru a realiza proiecte de investiții de energie regenerabilă, eficiență energetică, clădiri verzi, transport public nepoluant

Elisabeta Lipă a vizitat noua Bază Nautică din Fălticeni și a anunțat deschiderea unui Centru Național de Canotaj pentru Juniori

Elisabeta Lipă a participat la deschiderea noii baze nautice pentru canotori de la Fălticeni