Tăriceanu vrea să fie lider al grupului PNL din Camera Deputaților



Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, și-a exprimat, marți, într-o discuție informală cu liderii liberali care au obținut mandate de parlamentar, doleanța de a fi liderul grupului parlamentar din Camera Deputaților, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale. „Tăriceanu a zis că vrea să fie liderul grupului PNL de la Camera Deputaților. Președintele și-a exprimat această dorință la o șuetă între liderii partidului care au fost prezenți la ședința de azi (marți – n.r.) a parlamentarilor PNL”, au susținut sursele citate.
Conform acelorași surse, în timpul discuțiilor de la Parlament niciun alt liberal nu și-a anunțat candidatura pentru funcția de lider de grup la Cameră, iar votul se va exprima luni.
În plus, sursele liberale au menționat că, în ceea ce privește grupul senatorilor PNL, în competiția pentru funcția de lider se vor afla cel mai probabil senatorii Puiu Hașotti și Crin Antonescu.
Parlamentarii liberali s-au reunit, marți, într-o ședință privată de trei ore, la Camera Deputaților, unde au primit „instructajul de început de legislatură” de la președintele formațiunii, de la președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, dar și de la parlamentarii cu experiență legislativă.
Conform surselor citate, Tăriceanu le-a relatat parlamentarilor discuțiile purtate de liderii partidelor cu șeful staului, luni seară. Președintele liberal a ținut să le spună parlamentarilor PNL că UDMR a vorbit timp de 10 minute de necesitatea intrării la guvernare și „ce rol de salvare a avut întotdeauna UDMR” și a susuținut că Traian Băsescu „a făcut sugestia ca viitorii miniștrii să nu fi avut sau să nu aibă probleme cu DNA”.
Pe de altă parte, parlamentarii liberali au discutat despre formarea „Guvernului din umbră”, caracteristic partidelor din opoziție. Potrivit surselor citate, Tăriceanu a susținut în întâlnire că „rolul parlamentarului în opoziție este foarte important și că trebuie facut guvernul din umbră cu câte doi potențiali miniștri care să monitoreze activitatea viitoarelor ministere”.
De asemenea, liberalii au discutat de comisiile de specialitate, parlamentarii exprimându-și opțiunile privitoare la comisii, dar și de eventualele funcții pe care le-ar putea obține pe baza algoritmului. Liberalii au estimat că vor obține trei președinții de comisii parlamentare, susțin sursele citate.
Liberalii s-au reunit la Parlament pentru a-și instrui noii deputați și senatori cu procedurile legislative, despre primele ședințe, procesul de validare, sesiunea de fotografii pentru site și chiar despre procedurile parlamentare și traseul legislativ.