Intervenție

Tăriceanu va fi operat în jurul datei de 20 noiembrie, de o echipă străină de medici



Tăriceanu va fi operat în jurul datei de 20 noiembrie, de o echipă străină de medici
Tăriceanu va fi operat în jurul datei de 20 noiembrie, de o echipă străină de medici

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu va fi operat la genunchiul stâng în jurul datei de 20 noiembrie, foarte probabil în străinătate, o decizie finală privind locul intervenției chirurgicale urmând să fie luată după ce premierul va fi consultat de o echipă internațională de medici.
„În urma unor consultări repetate, care s-au făcut atât în țară, cât și în străinătate, s-a ajuns la concluzia că premierul Tăriceanu trebuie supus neapărat unei intervenții chirurgicale. Operația va avea loc în jurul datei de 20 noiembrie, după ședința comună a guvernelor României și Ungariei, de la Budapesta”, au declarat pentru MEDIAFAX, surse medicale.
O echipă internațională de medici îl va supune pe șeful Guvernului unui consult amănunțit, pentru a evalua gradul de dificultate al intervenției chirurgicale. De asemenea, specialiștii vor verifica dacă în România există o clinică dotată cu aparatura necesară efectuării în bune condiții a unei asemenea intervenții chirurgicale.
„În funcție de rezultatul expertizei, echipa internațională de medici va decide atât data exactă, cât și locul în care se va efectua operația. Există și posibilitatea ca intervenția chirurgicală să se facă în țară, într-o clinică privată, dar cel mai probabil aceasta va avea loc în străinătate”, au mai afirmat sursele citate.
În principiu, s-a stabilit ca operația să aibă loc la 20 noiembrie, dar respectarea acestei date este condiționată de modul în care medicii din străinătate se pot degreva de angajamentele pe care le au în țările din care provin.
Surse guvernamentale au declarat, pentru MEDIAFAX, că premierul Tăriceanu s-a deplasat în ultimele săptămâni la Bruxelles, unde a fost consultat de un medic renumit în acest tip de afecțiune.
Premierul intenționa să se opereze la începutul lunii noiembrie, dar ședința de guvern comună română – ungară l-a determinat să amâne data intervenției chirurgicale după reuniunea de la Budapesta.
Post-operator, Tăriceanu va parcurge o perioadă recuperatorie de minimum două săptămâni, motiv pentru care programul premierului va fi adaptat în funcție de evoluția stării sale de sănătate, au mai afirmat sursele.
Tăriceanu a fost implicat, la 25 iulie, în comuna Petrești din județul Ilfov, într-un accident de circulație minor, în timp ce se deplasa cu motocicleta Harley Davidson dinspre DN1 către localitatea Corbeanca. La un viraj la dreapta, a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un autoturism Ford Mondeo, condus regulamentar.
În urma investigațiilor de la Spitalul Elias, s-a constatat că Tăriceanu a suferit o entorsă la un genunchi. Premierului i-a fost pus piciorul într-o atelă gipsată care, la începutul lunii august, a fost înlocuită cu o orteză.
Și președintele Traian Băsescu a fost supus, în vara acestui an, unei operații de hernie de disc, efectuată la o clinică din Viena, fiind externat după aproape o lună de spitalizare.



Recomandări

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan