Premierul Călin Popescu Tăriceanu a apreciat, sâmbătă, că afirmațiile fostului ministru de Finanțe Ionuț Popescu privind schimbarea sa din funcție sunt grave și a anunțat că va face publice unele dintre motivele care au stat la baza înlocuirii lui Popescu.
Fostul ministru de Finanțe a declarat, recent, într-un interviu, că îndepărtarea sa din Guvern ar fi avut legătură cu încercările sale de a face unele schimbări în sistemul vamal.
„Nu mi-a plăcut să fac circ și să vorbesc de motivele schimbării fiecărui ministru. Acum mă simt, însă, dezlegat să mai tac, pentru că mi se par grave afirmațiile lui Ionuț Popescu în privința schimbării sale de la Ministerul Finanțelor”, a precizat Tăriceanu, într-o conferință de presă susținută la Sinaia.
El a negat că ar fi avut vreo discuție cu Ionuț Popescu despre vameși.
„Dacă el consideră că a fost schimbat de vameși, este problema lui, dar nu știu cum se face, practic, acest lucru”, a adăugat Tăriceanu, care s-a declarat, însă, de acord cu faptul că există probleme în vamă.
„Am să mă simt obligat, dar nu astăzi, să spun câteva dintre motivele care au stat la baza schimbării lui Ionuț Popescu, pentru că nu este normal ca el să invoce schimbarea din cauza unor probleme pe care el le vede la vamă”, a mai spus premierul.
Tăriceanu va face publice unele dintre motivele înlocuirii lui Ionuț Popescu





