Tăriceanu spune că nu a primit vreun document din partea lui Băsescu privind scumpirea alimentelor



Premierul Tăriceanu a declarat că nu a discutat cu președintele Traian Băsescu despre măsurile generate de scumpirea alimentelor și nici nu a primit vreun document din partea acestuia, în urma discuției de la Cotroceni cu partidele politice, amintind însă că subiectul a fost analizat la Consiliul UE.
„Din câte știu, nu au venit niciun fel de documente în acest sens până în momentul de față. Eu nu am înregistrat așa ceva”, a răspuns, miercuri, Tăriceanu unei întrebări a presei pe această temă.
El a amintit însă că subiectul scumpirii alimentelor la nivel internațional a fost discutat în luna iunie la reuniunea Consiliului Euiropean, la care a participat împreună cu șeful statului.
Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu reprezentanți ai partidelor politice pentru a discuta despre creșterea prețurilor la alimente și energie, participanții declarând, la finalul discuțiilor, că șeful statului a anunțat că va avea și o întrevedere pe această temă cu reprezentanții Guvernului.