Tăriceanu spune că în această săptămână va fi deschisă linia ferată Adjud-București



Premierul Călin Popescu Tăriceanu și ministrul Transporturilor Gheorghe Dobre s-au declarat mulțumiți, sâmbătă, de modul în care evoluează lucrările la infrastructură în zonele inundate din județul Bacău și au anunțat că săptămâna viitoare se deschide linia ferată Adjud-București.
Tăriceanu a sosit pe stadionul din Comănești și a plecat spre Gara Asău, unde o bătrână i-a dăruit o icoană pictată pe lemn, iar o fetiță i-a oferit flori, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul și ministrul Transporturilor au poposit la casa lui Simion Alboaie, cel la care a înnoptat premierul în perioada inundațiilor. Gazda și-a servit oaspeții cu miere de albine, mere, pere, apă și suc natural.
Tăriceanu a discutat cu gazda despre plantarea pomilor. „Cel mai bine ar fi să se sădească acum pomi, că se prind mai bine, că se tasează iarna și se prind mai bine”, a spus Simion Alboaie, iar Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat interesat de plantatul pomilor pentru grădina proprie.
Apoi, delegația a vizitat școala primară din satul Ciobănuș, refăcută complet după inundații. Aici, oamenii s-au plâns că nu au primit ajutoare la reconstrucție și că nu sunt terenuri pentru ridicarea de noi case.
„Sunt 66 de familii care nu au unde să își facă case, pentru că nu sunt terenuri”, s-a plâns primarul din Asău. Premierul a promis rulote pentru cazarea sinistraților pe perioada iernii.
„Am vrut să vedem cum merge refacerea infrastructurii și suntem mulțumiți. La sfârșitul săptămânii viitoare putem da drumul pe ambele fire, cu restricție de viteză, la axa de circulație din Adjud. Lucrările merg bine. Principalul este să diminuăm consecințele la arterele de circulație”, a declarat șeful Executivului, la finalul vizitei, care a durat două ore.
El a spus că vor fi acordate ajutoare pentru reconstrucția caselor distruse complet, pentru celelalate case, ajutoarele urmând să fie date în funcție de disponibil.
„În județ se lucrează la 60 de obiective, important este să se folosească banii dați. În privința celor rămași fără teren de construcție, vom da o HG prin care Romsilva va ceda Primăriei teren. Apoi, depinde de fiecare cât de repede se descurcă cu restul”, a afirmat Tăriceanu.