Tăriceanu speră ca viitorul Guvern să continue proiecte începute în mandatul său



Premierul Tăriceanu a spus miniștrilor că speră ca viitorul Executiv să continue o parte dintre proiectele derulate în timpul mandatului său, precum Autostrada Transilvania și unitățile 3 și 4 ale centralei din Cernavodă, amintind că și actualul Guvern a continuat unele proiecte ale fostului Cabinet „Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu și-a exprimat speranța, în ședința de miercuri a Executivului, că noul Guvern va continua o parte din proiectele de anvergură începute în timpul mandatului actualului Cabinet, așa cum și Cabinetul său a continuat unele proiecte ale Guvernului anterior”, se arată într-un comunicat al Executivului.
Printre proiectele importante pe care Tăriceanu a arătat că și-ar dori să fie continuate de viitorul Guvern se află cele referitoare la Coridorul 4 de transport și Autostrada Transilvania, lucrările la unitățile 3 și 4 ale centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, începerea procedurilor pentru construcția unei a doua centrale nuclear-electrice, construirea unei noi centrale hidroelectrice pe Dunăre, proiectele din domeniul industrial precum cele ale Ford și Renault, investițiile în creșterea productivității agricole și sprijinirea sectorului procesării.
Premierul a menționat și proiectele din domeniul cercetării, unde ar trebui menținută alocarea bugetară de 1% din PIB, având în vedere că acesta este un punct cheie pe agenda Lisabona, dar și proiectele din domeniul justiției, apărării sau afacerilor externe, se arată în comunicat.
Șeful Executivului a afirmat că România trebuie să-și continue traiectoria ascendentă și a apreciat că un element important pentru atingerea acestui obiectiv va fi menținerea stabilității politice.
„Cred că un element cheie în viitoarea perioadă va fi factorul de stabilitate politică care a permis, în mod esențial în acești patru ani, atragerea de investiții masive. Aceste investiții au dus, fără îndoială, la modernizarea României și au avut o contribuție esențială la creșterea economică”, a spus Tăriceanu, citat în comunicat.
El a mulțumit pentru colaborare partenerilor din UDMR și a precizat că Partidul Național Liberal va juca pentru viitor rolul unei opoziții responsabile, mai arată sursa citată.