Eveniment

Tăriceanu și baroneasa Nicholson au animat atmosfera la Școala de Vară de la Gura Humorului



Tăriceanu și baroneasa Nicholson au animat atmosfera la Școala de Vară de la Gura Humorului
Tăriceanu și baroneasa Nicholson au animat atmosfera la Școala de Vară de la Gura Humorului

– Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, care a sosit la Gura Humorului cu elicopterul, împreună cu baroneasa Emma Nicholson, a conferențiat pe tema integrării României în UE, s-a pozat cu tinerele PNL, a dat mâna cu băiatul ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, despre a spus că “seamănă cu taică-su” și a prezidat o ședință cu cei din organizația județeană a partidului
– Totul a durat doar două ore, după care a luat drumul Bucureștiului, unde era așteptat la dineul oferit de Ambasada Franței cu prilejul Zilei Naționale
S-a ales praful de programul vizitei în județul Suceava a președintelui PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu. Vizita care a fost anunțată inițial sâmbătă, 15 iulie, a fost contramandată și reprogramată pentru vineri 14 iulie. Programul însă, care prevedea o întâlnire cu patronii din turism la Câmpulung Moldovenesc, o inspecție a lucrărilor de modernizare a drumului E 576 Suceava- Vatra Dornei și un foc de tabără la Voroneț nu s-a mai respectat. Și asta din cauză că premierul trebuia să se întoarcă repede la București pentru a participa la dineul pe care Ambasada Franței l-a organizat cu prilejul Zilei Naționale. Așa că vizita președintelui PNL în județul Suceava nu a durat decât două ore și s-a consumat numai la Gura Humorului, locul unde se desfășoară Școala de vară a Tineretului Național Liberal (TNL). Călin Popescu Tăriceanu a sosit la Gura Humorului în jurul orei 14,15, cu elicopterul, împreună baroneasa Emma Nischolson. El a fost întâmpinat la helioportul amenajat pe stadionul din localitate, de prefectul Orest Onofrei, primarul orașului, Marius Ursaciuc și președintele PNL Suceava, Ion Lungu, iar la hotelul Best Western care a găzduit Școala de vară a TNL, de către liderul TNL, deputatul Cristian Adomniței. Venirea lui Tăriceanu a animat atmosfera la Școala de vară a TNL de la Gura Humorului. Liderul PNL a fost primit cu aplauze de tinerii liberali veniți din toate județele țării și a conferențiat timp de jumătate de oră pe tema integrării. El a discutat cu tinerii liberali despre ceea ce înseamnă România viitoare, despre proiectul său politic, acela de a face “o Române modernă cu adevărat europeană, o Românie prosperă în care cetățenii să fie bucuroși și fericiți de modul în care trăiesc”. “Sigur că pentru aceste lucruri este nevoie în continuare de o reformă profundă a societății românești care trebuie să se bazeze pe principiile liberale, pe principiile respectării drepturilor fundamentale, a drepturilor cetățenești, pe principiile libertății de întreprindere, pe ceea ce înseamnă o liberă competiție, o economie de piață”, a spus Tăriceanu. Premierul a vorbit despre pariul Guvernului, acela de a recupera decalajul existent între România și țările din Europa Centrală, despre eforturile pe care le face Executivul în domeniul învățământului, și despre capacitatea de absorbție a fondurilor europene. Tăriceanu a arătat că pentru educație fondurile alocate în acest an le egalează pe cele alocate în perioada 1990-2005, precizând că în 2007 fondurile vor fi majorate cu 50%, iar în 2008 vor reprezenta 1% din PIB. “Vrem ca tinerii din România să poată învăța, să-și poată găsi locuri de muncă bine plătite în țară. Să muncească în țară și să plece în străinătate dacă vor, dar nu să fie obligați pentru că nu găsesc în România locurile de muncă pe care și le doresc”, a declarat Tăriceanu. Premierul a amintit că în perioada 2007-2013 România va beneficia de fonduri europene în valoare de 31 de miliarde de euro și a atras atenția că viitorul țării depinde de modul în care acești bani vor fi cheltuiți. El le-a mai spus tinerilor săi colegi că “România are nevoie de mult liberalism și de mai puțin conservatorism”. Călin Popescu Tăriceanu s-a pozat cu tinerele PNL, a dat mâna cu băiatul ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, despre a spus că “seamănă cu taică-su” și a prezidat o ședință cu cei din organizația județeană a partidului.
– Emma Nicholson: “România este o poveste de mare succes”
Baroneasa Emma Nicholson, membră a Parlamentului European, a conferențiat alături de Tăriceanu la Școala de vară a TNL de la Gura Humorului. Nicholson a apreciat eforturile făcute de România în procesul de integrare, spunând că “România este o poveste de mare succes”. Ea a spus că nu are dubii în privința aderării României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, precizând că deja și-a comandat biletul pentru a veni la București să se bucure alături de români. Baroneasa, care este membră a Partidului Liberal Democrat(PLD), a treia forță politică din Marea Britanie, i-a invitat pe tinerii liberali români la ea în țară pentru a da consultanță colegilor ei de partid astfel încât PLD să ajungă primul așa cum este PNL în România.
Viziunea lui Tăriceanu
„Recunosc că nu am o viziune în ceea ce înseamnă punerea bețelor în roate partidelor din Coaliție sau din Alianță. Nu am veleități în mișcări de genul facem, nu facem fuziune…..”. Destăinuirea aparține președintelui PNL, Călin Popescu Tăriceanu, și a fost făcută ieri în fața tinerilor liberali reuniți la Școala de vară a TNL de la Gura Humorului. Tăriceanu a răspuns de fapt atacurilor lansate în presa centrală care a scris despre faptul că PNL și liderul său nu au viziune. Președintele PNL a ținut să-i contrazică pe cei care l-au atacat și a demonstrat că are viziune. „Viziunea mea este ca PNL să transforme România de astăzi într-o țară modernă, cu adevărat europeană. Aceasta este viziunea pe care v-o împărtășesc și este lucrul pe care vi-l cer să-l împărtășiți și voi”, le-a spus Tăriceanu tinerilor liberali.



Recomandări

Mister și Multilingvism la Gura Humorului: Start Magic pentru Clubul „LUMEA MAGICĂ A LIMBILOR STRĂINE”

Mister și Multilingvism la Gura Humorului:  Start Magic pentru  Clubul „LUMEA MAGICĂ A LIMBILOR STRĂINE”
Mister și Multilingvism la Gura Humorului: Start Magic pentru Clubul „LUMEA MAGICĂ A LIMBILOR STRĂINE”

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu
Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu

7.000 de persoane s-au bucurat, timp de trei zile, de muzică și sporturi montane, la prima ediție a festivalului Obciniada de la Gura Humorului

Organizatorii festivalului au mulțumit tuturor celor care au sprijinit prima ediție a Obciniadei
Organizatorii festivalului au mulțumit tuturor celor care au sprijinit prima ediție a Obciniadei

7.000 de persoane s-au bucurat, timp de trei zile, de muzică și sporturi montane, la prima ediție a festivalului Obciniada de la Gura Humorului