Tăriceanu se întâlnește la Viena cu lideri politici și de afaceri din Austria



Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu va face astăzi o vizită la Viena, pentru a promova cauza aderării României la Uniunea Europeană, în condițiile în care Austria deține președinției a Consiliului European al UE.
Programul vizitei include întâlniri cu lideri politici, precum și cu reprezentanți ai unor mari companii din Austria care au făcut investiții în România.
Premierul va avea o întâlnire Cancelarul federal al Republicii Austria, Wolfgang Schüssel, și va fi primit de președintele federal austriac, Heinz Fischler. Împreună cu omologul său de la Viena, premierul Călin Popescu-Tăriceanu va susține o conferință de presă comună la sediul Cancelariei federale.
Șeful Executivului are incluse în program și discuții cu directorul general OMV, Wolfgang Ruttensdorfer, și cu directorul general Erste Bank, Andreas Treichl.
Aceasta este prima vizită oficială a șefului Guvernului în Austria. Vizita are loc în contextul în care Nationalrat a aprobat la 25 ianuarie legea de modificare a Constituției austriece, primul pas pentru ratificarea Tratatului de aderare la UE a României și Bulgariei.
Din delegație mai fac parte ministrul Afacerilor Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu și cel al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, precum și Leonard Orban, negociatorul șef cu UE.