Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susținut, joi, că România nu are acum niciun proiect național, țara funcționând, ca „o frunză în vânt”, într-o mișcare „haotică”, el apreciind că obiectivul ar trebui să fie ca România să devină a șaptea putere economică a Europei, informează Mediafax. Tăriceanu a precizat că, în viziunea sa, reașezarea economică a României post-criză trebuie făcută în interiorul unui proiect național, el arătând că acest nou proiect național trebuie să aibă preponderență economică.”România a avut până în prezent două mari proiecte naționale – intrarea în NATO și intrarea în UE. De ceva vreme, eu, cel puțin, consider că România nu are niciun fel de proiect național și funcționează mai degrabă ca o frunză în vânt: vine FMI, spune ceva, face ce spune FMI; pleacă FMI, face altceva. Dar, în orice caz, e așa, un fel de mișcare mai degrabă aș califica-o drept haotică”, a spus Tăriceanu.El a arătat că, în opinia sa, România are nevoie de un proiect național în interiorul unei viziuni pe termen lung.





