Tăriceanu răspunde FMI: Recomandările sunt binevenite, dar Guvernul conduce politica economică



Recomandările Fondului Monetar Internațional (FMI) sunt întotdeauna binevenite, dar Guvernul a demonstrat încă din 2005 că poate conduce politica economică a țării fără ajutorul instituției financiare și va continua să facă acest lucru, a declarat, marți, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a răspuns astfel la solicitarea presei de a comenta recomandările prezentate săptămâna trecută de FMI.
„Vreau să vă transmit să aveți încredere că și de acum înainte vom ști foarte bine cum să gestionăm economia, cum să păstrăm echilibrele macroeconomice astfel încât economia să cunoască în continuare o rată de creștere substanțială care să permită României recuperarea decalajelor care o despart de celelalte țări europene, precum și românilor să câștige mai bine, inclusiv pensionarilor să aibă un trai mai bun, în limitele pe care le permite realitatea economică românească”, a mai spus Tăriceanu jurnaliștilor.
Fondul Monetar Internațional a recomandat Guvernului să se opună „cu putere” reducerii taxei pe valoare adăugată (TVA) la alimente, creșterii pensiilor înainte de termenul stabilit inițial pentru ianuarie 2009 și a propus prudență în majorarea salariilor.
„Misiunea îndeamnă autoritățile să se opună cu putere acestor inițiative, precum și altora care ar putea pune în pericol îndeplinirea țintelor fiscale pentru 2008 și care ar putea slăbi stabilitatea macroeconomică”, se arată în concluziile misiunii Fondului, care s-a aflat la București în luna aprilie.
Experții FMI sunt de părere că reducerea TVA pentru alimente de la 19% la 5% ar putea induce un cost fiscal anual de până 0,5% din Produsul Intern Brut (PIB), în funcție de modul de implementare a măsurii.
În același timp, majorarea pensiilor ar putea genera costuri fiscale reprezentând 1,5% din PIB.
Cele trei riscuri menționate survin în contextul unui mediu politic fragmentat și în condițiile apropierii alegerilor, acești factori deturnând interesul autorităților către o politică fiscală pe termen scurt, menționează instituția financiară.