Datele Institutului de Statistică indică pentru trimestrul III o creștere economică de „aproape 9%” din PIB, susținută de o producție agricolă record, însă în trimestrul IV situația începe să se schimbe și „anumiți nori negri apar la orizont”, a declarat premierului Călin Popescu Tăriceanu. Într-un discurs susținut, marți, la Camera de Comerț și Industrie Timișoara, șeful Guvernului a afirmat că informațiile primite din partea Institutului Național de Statistică relevă „un ritm extraordinar de creștere economică”.
„O să primiți în curând rezultatele de la Institutul Național de Statistică cu privire la performanțele economice pe trimestrul trei. O să vedeți că avem un ritm de creștere extraordinar pe trimestrul trei, ne apropiem de 9%. Anul acesta, după toate statisticile, România are cea mai mare producție agricolă din toate timpurile, așa se explică rezultatul foarte bun din 2008, însă sigur că, o dată cu trecerea în trimestrul patru, lucrurile încep să se schimbe și anumiți nori negri apar la orizont, trebuie să ținem cont de aceste lucruri”, a spus Tăriceanu.
Institutul Național de Statistică va anunța la 3 decembrie evoluția Produsului Intern Brut în trimestrul III și după nouă luni ale acestui an, în raport cu aceleași perioade din 2007.
Tăriceanu a apreciat că rapoartele redactate de experți și analiști străini care indică supraîncălzirea economiei românești reprezintă „produse pure ale muncii de birou”, fără legătură cu realitățile economiei românești.
„Toți economiștii români știu un lucru extrem de bine, că atunci când România are un an agricol de excepție produsul intern brut sare cu 1% în mod automat”, a afirmat șeful Executivului.
Creșterea economică a României s-a plasat la 6% anul trecut, față de 7,9% în 2006, și a ajuns la 8,8% în prima jumătate din 2008.
În luna aprilie, Comisia Europeană a anticipat că economia României va avansa cu 6,2% în acest an și cu 5,1% în 2009, pentru ca la începutul lunii noiembrie să revizuiască în urcare estimarea pentru 2008, la 8,5%, și să reducă proiecția pentru 2009, la 4,7%.